Craii de Curtea Veche ed.2011 - Mateiu I. Caragiale

În 1897, după o perioadă de zbucium şi amărăciuni cauzate de ostilitatea manifestată faţă de producţiile sale dramatice, solicitat să colaboreze la Gazeta săteanului, I. L. Caragiale trimite schiţa Cănuţă, om sucit, însoţită de o amplă scrisoare în care &icîrc;şi destăinuia starea sufletească din acele momente, spunând, printre altele: „Un tată ar trebui să fie din cale-afară denaturat ca să ureze vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii săi, cariera de publicist onest. Douăzeci şi patru de copii să am – să mă ferească Dumnezeu! – pe toţi i-aş face oameni politici, adică avocaţi, şi dacă unul n-ar fi în stare să înveţe măcar atâta, l-aş învăţa să prinză câini cu laţul. Hengher, da! dar literat, nu!” Parcă &icîrc;n ciuda acestei hotărâri atât de dur exprimată, cei doi fii ai marelui dramaturg, Mateiu şi Luca, s-au orientat am&acîrc;ndoi spre aceeaşi carieră literară, pe drumul căreia tatăl lor întâlnise mai mult spini decât trandafiri. Luca şi-a frânt existenţa de timpuriu, nedepăşind prea mult faza încercărilor şi proiectelor. În schimb, Mateiu a izbutit să cristalizeze o operă învestită cu remarcabile virtuţi artistice, care i-a asigurat un loc de seamă în evoluţia literaturii române din prima jumătate a veacului trecut. La apariţia în volum, în 1929, romanul Craii de Curtea-Veche s-a bucurat, îndată, de un răsunător succes, impunându-se atenţiei tuturor prin farmecul cu totul aparte al paginilor de încântăţie evocatoare, prin pasta densă a imaginilor caracteristice atmosferei balcanice şi levantine, prin ineditul straniu al stilului.