Carte

Credinte care au schimbat lumea

de John Bowker

Credinte care au schimbat lumea, John Bowker – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Credinte care au schimbat lumea – John Bowker

John Bowker a fost profesor de Studii Religioase la Universitatea din Lancaster și decan la Trinity College din Cambridge, din 1984 până în 1991. A fost asistent la Universitatea din Pennsylvania și la Universitatea de Stat din Carolina de Nord. Este editorul Dicționarului Oxford al Religiilor Lumii și autor al cărților Ce cred musulmanii, Dumnezeu – o scurtă descriere, Istoria ilustrată Cambridge a Religiilor, Neuronii Sacri și Înțelesul morții, care a câștigat premiul HarperCollins pentru cărți religioase. În prezent locuiește în Cambridge, împreună cu soția sa. De la Exodul evreilor de acum mai mult de 3000 de ani și până la importanța shintoismului în Japonia modernă, istoriile celor mai importante religii ale lumii sunt aduse la lumină, fiind explicate doctrinele din spatele fiecăreia. Aceasta nu este doar o cercetare a modului în care credințele au evoluat de-a lungul istoriei, ci și o reflecție actuală asupra modului în care credințele continuă să contureze lumea. Religiile cuprinse în această carte includ iudaismul, creștinismul, islamul, hinduismul, jainismul, zoroastrismul, sikhismul, budismul, confucianismul, daoismul și shintoismul. Credințele religioase au definit istoria lumii. Diferite și foarte puternice, acestea au marcat cultura, filosofia și politică, inspirând minunate opere de artă, creând sisteme de gândire și hotărând coduri morale. Dar diferențele de credință pot cauza vărsare de sânge și război. În secolul al XXI-lea este crucială cunoașterea marilor religii pentru a putea înțelege lumea, realizările sale și conflictele sale. În Credințe care au schimbat lumea aflăm povestea principalelor credințe din cele mai vechi timpuri și până la impactul din prezent. Prin explicarea înțelesului ideilor fiecăreia și completarea cu imagini și citate semnificative aceasta este o fascinantă introducere în lumea credințelor evreilor, creștinilor, musulmanilor, hindușilor, budiștilor, jainiștilor, parșilor și sikhșilor, alături de mulți alții.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Credinte care au schimbat lumea?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Credinte care au schimbat lumea și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Credinte care au schimbat lumea

Cine a scris cartea Credinte care au schimbat lumea?

Credinte care au schimbat lumea a fost scrisă de John Bowker.

În ce an a apărut Credinte care au schimbat lumea?

Credinte care au schimbat lumea a apărut în anul 2010. Vezi și topul de cărți din 2010.

Câte pagini are Credinte care au schimbat lumea?

Credinte care au schimbat lumea are 208 de pagini.

La ce editură a apărut Credinte care au schimbat lumea?

Credinte care au schimbat lumea a fost publicată la editura DIDACTICA SI PEDAGOGICA.

Care este cel mai mic preț pentru Credinte care au schimbat lumea?

Cel mai mic preț găsit acum este 33.76 lei.

Există Credinte care au schimbat lumea în format PDF?

Poți verifica Credinte care au schimbat lumea în format PDF.

Cărți scrise de John Bowker

Ai mai jos lista de cărți scrise de John Bowker. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.