• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură La începutul secolului al XIX-lea, un consul francez și unul austriac sînt obligați să rămînă șapte ani alături de vizirii turci în orășelul bosniac Travnik, aflat la hotarele unui aproape muribund Imperiu Otoman. În Travnik se trăiește greu dacă ești străin; comunitatea de localnici – musulmani, catolici, ortodocși, evrei și țigani – , altfel foarte divizată, e unită de un singur lucru: disprețul față de cei din afară. Izolați într-o apăsătoare atmosferă de neîncredere reciprocă și istoviți de jocul fără sfîrșit al intrigilor diplomatice, consulii și vizirii sînt nevoiți să trăiască și să sufere unul lîngă celălalt, împinși de capriciile politice ale țărilor care i-au trimis la marginea Europei. Scris după ce violențele etnice devastaseră din nou, a cita oară, regiunea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzător istoric și cu subtilități de psihologie care amintesc de Tolstoi, Cronică din Travnik e o sagă ce, simbolic, depășește granițele Bosniei natale a lui Andric: potențialul de neînțelegere și de conflict național, barierele ce împiedică nevoia să capete glas, înstrăinarea și duplicitatea sînt, ieri ca și azi, răni ale lumii întregi. Premiul Nobel pentru Literatură 1961 Șapte ani, zise gînditor și tărăgănat Hamdibeg, șapte ani! Dar țineți minte cîtă zarvă și tulburare s-a iscat atunci din pricina consulilor ăstora și din pricina acelui... Bunaparta? Bunapărta-n sus, Bunapartă-n jos. Ba că face aia, ba că face aialaltă. Făcea și dregea de nu-l mai încăpea lumea; puterea lui n-avea pereche, nici seamăn sub soare. Iar ghiaurii ăștia de pe la noi își ridicaseră capul ca spicul fără boabe. Unii se agățaseră de poala franțuzului, alții de-a austriacului, alții îl așteptau pe muscal. Dar, iacătă, fu și trecu. S-au ridicat împărații și l-au zdrobit pe Bunaparta. Consulii o să-și ia tălpășița din Travnik. Lumea o să-i mai pomenească un an, doi. Copiii o să se joace pe maidan de-a consulii, călărind pe nuiele de alun, și-apoi o să-i uite și ei, ca și cum nici n-ar fi fost. Și iar o să se-așeze lumea după vrerea Domnului, așa cum a fost dintotdeauna. Hamdibeg se opri, căci i se tăia răsuflarea, iar ceilalți tăceau, dornici să-l audă iar glăsuind, și pufăiau din lulele, înconjurați de dulcea tihnă a izbînzii. Traducere din limba sîrbă și note de Drăgan Stoianovici și Virgil Teodorescu
