Până a lucra în Comerțul Exterior nu știam mare lucru despre „băieții cu ochi albaștri” Știam că fiecare stradă și fiecare bloc are cel puțin un „ciripitor”. La blocuri ciripea de obicei cel ce ținea „cartea de imobil”. Câte odată era informator cine nici nu-ți trecea prin gând: domul profesor Panaitescu sau domul doctor Răducanu, sau Părintele Protopop Preacucernicul Victorin de la Sfântul Munte. Știu că și unii dintre cei ce vor citi aceste rânduri au scris și ei de câte ori pe săptămână au văzut-o pe vecina lor Bălașa că vine încărcată ca o albină de la Matache Măcelaru. Deși ea nu este „încadrată în câmpul muncii” și Pândele pârlitu’ de bărbat-su vine acasă aproape în fiecare seară pe trei cărări. Se pune fireasca întrebare de unde are atâtea parale să bea ca un spart. De când a scăpat de la „Canal”, unde a stat numai o juma’ de an a fost ospătar la un restaurant unde era coleg cu celebrii frați Păunescu ospătari (adică chelneri) și ei. Este adevărat că de la Canal a scăpat destul de repede și gurile rele spun cică a ar fi fost „racolat” (ci-o mai fi și ăia?) și acum are și el alte „sarcini”. Și printre noi cei pitiți aici printre frunzele de arțar, mai sunt dintre cei „cu sarcini” de pe timpul „Genialului”, care acum sunt patrioți înflăcărați, membri importanți cu sarcini prin consiliile parohiale, sau „băgători de strâmbe” atunci când unu de bună credință vrea să facă o treabă bună pentru obștea noastră dezbinată, buimăcită și încă speriată. Tocmai ei sunt cei ce spun șoptit la ureche: „să știi că în mod sigur asta care tot scrie la gazetă a fost colonel la <băieți> că altfel nu putea fi el director, pun rămășag pe o ladă de bere”. Asta ca să confirme zicala din bătrâni: „curva ia prajina”.
Ovidiu Creanga
