Cult, magie, erezii

     Prin zece povestiri ce ar putea fi considerate la fel de bine și capitolele unui roman, autorul construiește o carte despre copilărie, despre inocența pierdută a lumii contemporane. Fiecare personaj (indiferent dacă este vorba despre copilul care își duce împreună cu tatăl sau televizorul la reparat sau despre cel ce merge pe jos pînă la bîlci pentru a vedea Balena Goliat, despre paznicul de iaz care e „prieten” cu un crap ori despre bătrîna ce se îmbata așteptînd întoarcerea fiului său de la pușcărie) trăiește într-un scurt timp o adevărată aventură, o dramă ori o comedie – acestea reușind să fie totodată firești, umane, dar și spectaculoase. Pentru copilul povestitor, viața pare un teren de joacă în care nu contează dacă pierzi sau cîștigi, ci dacă reușești să fii fericit fie măcar și o clipă, jucînd după regulile proprii, printr-o continuă arta a improvizației.       Fragment din volum:       “Preoții lui Zalmoxis. Cultul lui Zalmoxis are legături puternice cu regalitatea. De fapt, Platon relatează că Zalmoxis era regele geților (Charmides 156d), dar Strabon (Geografia 7.3-5) spune că Zalmoxis era preotul celui mai important zeu al geților, că acesta a fost asociat cu regalitatea și că a fost el însuși venerat mai tîrziu că zeu; se presupune că trăia într-o peșteră de pe muntele sacru Kogaionon, unde nu îl puteau vizita decît regele și mesagerii săi. Preoția sacră a continuat pînă în epoca lui Strabon (secolul I a.C.). Peștera sacră trebuie să fi fost cel mai vechi loc în care a fost venerat zeul și au sălășluit preoții săi. În timpul lui Herodot (secolul al V-lea a.C.) trebuie să fi existat un sanctuar al lui Zalmoxis, pentru că Herodot (Istorii 4.95) relatează legenda conform căreia Zalmoxis a pus să i se construiască un sălaș subteran și s-a închis acolo timp de trei ani, după care a reapărut. Un sanctuar de acest fel, cu un vast complex subteran, a fost găsit la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea Muncelului din România zilelor nostre).     Jordanes, istoricul goților, născut în Moesia în secolul al VI-lea, a amestecat tradițiile goților cu cele ale geților, pentru a le da celor dintîi prestigiul unei populații străvechi și superioare. El a compus o listă de preoți ai lui Zalmoxis din epoca lui Burebista (c. 80-44 a.C.) pînă în timpul regelui dac Decebal (mort în 106 p.C.). Seria se deschide cu binecunoscutul Deceneu (Decaeneus, Dicineus), sfetnicul lui Burebista, care a contribuit poate decisiv la puterea celui din urmă și la originea regalității sale. Deceneu i-a învățat pe geți filozofie, fizică, etică, logică și astronomie. I-a inițiat mai ales în secretele astrologiei, ale revoluțiilor planetare, ale fazelor Lunii, ale măsurării Soarelui și în cele ale revoluțiilor cosmice. Mărturia lui Jordanes a fost prea ușor respinsă în trecut. Căci este adevărat că Deceneu i-a învățat pe geți cosmologie, astrologie și astronomie, tot cum i-a inițiat în tainele unuia dintre cele mai curioase calendare."