Patologia de tip borderline i-a făcut pe mulți psihanaliști să vorbească despre un nou tip de entitate clinică, ireductibilă la nevrozele clasice, dar diferită și de sfera nosologică a psihozelor. Situate la zona de frontieră, între nevroza și psihoză, tulburările borderline pun sub semnul întrebării o bună parte dintre reperele tratamentului psihanalitic, fie că e vorba despre sentimentul unei identitați personale relativ stabile, despre diferența clară între spațiul extern și cel intern sau despre distincția dintre fantasmă și realitate. Având o experiență îndelungată în lucrul cu pacienții borderline și ieșind din cadrele tehnicii ortodoxe, Harold Searles propune o regândire a interpretării și tăcerii, a transferului și a modalităților de utilizare a contratransferului. Cititorii vor descoperi un analist care nu mai afișează tradiționala neutralitate oglinditoare, ci care se implică profund în "atmosfera" afectiva intensă din cadrul ședințelor – de la faptul că reacționează cu vinovăție sau gelozie, până la mobilitatea expresiilor sale faciale, care deschid calea spre simbioza pacientului cu terapeutul și ulterior spre individuarea analizandului. Harold S. Searles, formator și supervizor la Washington Psychoanalytic Institute și profesor de psihiatrie la Georgetown University School of Medicine, a devenit celebru în urma contribuțiilor sale teoretice privind utilizarea contratratransferului în analiză, respectiv tratarea schizofreniei și tulburărilor bipolară și borderline. Unii cititori se vor mira poate de franchețea de care autorul dă dovadă în autodezvăluirile sale. Oricum, Searles nu face decât să ne readucă aminte de faptul că între noi, terapeuții, și pacienți există mai multe puncte comune decât diferențe – și aceasta este o lecție pe care toți trebuie s-o învățăm și reînvățăm, pentru a evita să ne purtăm de sus în relația cu cei pe care îi tratam. Orice psihoterapeut care va citi acest volum va avea de câștigat cu supra de măsură. - Glen O. Gabbard, autorul Tratatului de psihiatrie psihodinamică Deși interpretările au un rol semnificativ în lucrul analistu¬lui cu pacientul borderline, acest aspect are o importanță relativ minoră în comparație cu participarea nonverbale a analistului în relația cu analizândul. Stadiul la care se află pacientul în termenii integrării eului și diferențierii eului este unul în care acesta nu a dezvoltat încă o imagine internalizată trainică în ce l privește pe el însuși, pe analist sau pe amândoi. - Harold F. Searles
