Gândul acestei cărți este vechi de câteva decenii. Mai exact din anii când coordonam, împreună cu Mircea Zaciu și Marian Papahagi, Dicționarul scriitorilor români. Dădeam importanța atâtor fapte de biografie, mediocre sau nu, cităm, în bibliografie, atâtea titluri, obscure sau nu, uitând că, vorba lui P. Țuțea, singura care ne face esențiali este moartea. Unii scriitori au cunoscut dostoievskiana amplificare a conștiinței prin boală, insomnia chinului și religiozitatea spaimei (alienație mintală, tuberculoză, epilepsie, boli cronice, drame identitare, tulburări psihice, congestii cerebrale, accidente vasculare, infirmitați, paralizie, depresii acute și stupefiante). Pentru alții, finalul de viață a venit ca surpriză a unor adversitați istorice: au fost arestați, asasinați, otrăviți, s-au sinucis, au căzut pe front, au pierit în lagăre, închisori, exil și câmpuri de exterminare. Or, în lucrările de lexicografie literară tocmai aceste experiențe extreme ale autorilor erau, uneori, simplu enunțate, alteori, eludate cu desăvârșire. A trebuit atunci să le gândesc într-o formulă care să ofere operei deschiderea pe care n-o mai putea oferi puterea stinsă a cuvintelor.
N-am avut, prin urmare, în vedere, fenomenul fizic al morții imediate, ci momentele din biografia scriitorului (o întâmplare, un episod, o disperare, o dramă) în măsură să-l îndrepte spre ceea ce Mark Twain numea eternitatea care ne face pe toți egali. - Aurel Sasu
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
