Dictionarul limbii romane de lemn

Volumul nu este, cum ar părea, o lucrare de pură lexicografie, ci o sinteză de istorie culturală. Dispusă după un model consacrat, materia ilustrează, e adevărat, modalitățile discursului totalitar, dar, din perspectiva literară, e și o antologie, document de adeziune la o doctrină ucigașă, a cărei indecentă apărare nu pare să le fi provocat intelectualilor români, nici înainte, nici după 1989, vreun proces de conștiință. Alături de profesioniștii logocrației (cuvântului ca instrument al puterii), prezența lor în această carte e un argument in plus al „schizofreniei morale” (Matei Călinescu) de care a suferit profund, în perioada postbelică, societatea românească. - Aurel Sasu