Noi, pribegi de scurtă vreme pe acest pământ, avem neapărată nevoie să aflăm care ne este soarta în veșnicie. Dacă în vremea scurtei pribegii de aici avem toată grijă să înlăturăm de la noi toate cele întristătoare și să ne înconjurăm cu toate cele plăcute, cu atât mai mult suntem datori să ne îngrijim de soarta noastră din veșnicie. Ce săvârșește cu noi moartea? Ce soartă așteaptă sufletul dincolo de hotarul veșniciei? Nu cumva acolo nu este nici o răsplătire pentru binele și pentru răul pe care l-au săvârșit oamenii pe pământ cu voie și fără voie? Nu cumva acolo nu este această răsplătire, de vreme ce îndeobște răul sporește și biruiește pe pământ, iar binele este prigonit și pătimește? Neapărată, neapărată nevoie avem să ridicăm vălul de pe taina morții și să zărim viitorul de dincolo de mormânt al omului, pe care ochii trupești nu-l văd. (Sfântul Ignatie Briancianinov)
