Carte

D de la datornic

de Sue Grafton

D de la datornic, Sue Grafton – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat D de la datornic – Sue Grafton

"Se numea John Daggett, dar asta am aflat abia mai târziu, căci în ziua în care a intrat pentru prima dată în biroul meu s-a prezentat sub un alt nume. Încă de atunci am simțit că era ceva în neregulă, însă nu puteam să-mi dau seama despre ce era vorba. Ceea ce îmi cerea să fac părea destul de simplu, dar apoi nenorocitul a încercat să-mi dea teapă cu plată. Când ești pe cont propriu, când nu-ți permiți să treci cu vederea astfel de lucruri. Zvonul se răspândește repede și până să îți dai seama toată lumea consideră că poți fi fraierit. I-am luat urma ca să-mi recuperez banii și, dintr-una într-alta, m-am trezit prinsă într-o serie de întâmplări după care încă încerc să-mi revin." - Sue Grafton - D de la datornic

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi D de la datornic?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând D de la datornic și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre D de la datornic

Cine a scris cartea D de la datornic?

D de la datornic a fost scrisă de Sue Grafton.

În ce an a apărut D de la datornic?

D de la datornic a apărut în anul 2010. Vezi și topul de cărți din 2010.

Câte pagini are D de la datornic?

D de la datornic are 246 de pagini.

La ce editură a apărut D de la datornic?

D de la datornic a fost publicată la editura RAO.

Care este cel mai mic preț pentru D de la datornic?

Cel mai mic preț găsit acum este 17.09 lei.

Există D de la datornic în format PDF?

Poți verifica D de la datornic în format PDF.

Cărți scrise de Sue Grafton

Ai mai jos lista de cărți scrise de Sue Grafton. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.