Au trecut câțiva ani de când Mia și Adam, protagoniștii volumului ”Dacă aș rămâne”, trăiesc departe unul de celălalt. Carierele lor au înflorit, însă amintirea poveștii de dragoste trăite la numai 17 ani i-a marcat. Când soarta îi aduce împreună la New York pentru o singură noapte, Mia și Adam descoperă din nou bucuria de a fi alături unul de celălalt. O poveste sfâșietoare despre iubire, regăsire și alegeri imposibile, într-o continuare a unui roman care i-a încântat pe cititorii de pretutindeni. ”Dacă te-aș găsi este un roman perfect! Poate chiar mai bun decât Dacă aș rămâne. Povestea se leagă și conduce spre finalul care oferă răspunsuri la multe întrebări.“ - The Guardian Fragment din romanul "Dacă te-aș găsi" de Gayle Forman: “O apuc pe Mia de braț și o trag repede. - Aaaau! Se deschid ușile dintre vagoane și ne mutăm în față. - Ce faci? mă întreabă, agitându-se în spatele meu. N-o ascult. O trag în celălalt vagon, apoi în următorul, până când trenul încetinește și ajunge în stație; apoi, o târâsc afară pe peron, urcăm scările, câte două trepte deodată, în timp ce o parte din mintea mea mă avertizează vag că sunt prea dur, iar cealaltă nu dă doi bani. Odată ce am ajuns sus, pe stradă, o trag după mine încă vreo câteva clădiri, până când sunt sigur că nu ne urmărește nimeni. Apoi, mă opresc. - Vrei să ne omori pe amândoi!? țipă ea. Simt cum mă trăsnește un sentiment de vinovăție, dar i-l arunc înapoi. - Dar tu? Vrei să fiu atacat de o gloată? Mă uit în jos și îmi dau seama că încă o țin de mână. Se uită și ea. Îi dau drumul. - Ce gloată, Adam? mă întreabă blând. Acum vorbește cu mine de parcă aș fi nebun. La fel cum îmi vorbește Aldous când am unul dintre atacurile mele de panică. Măcar Aldous nu m-ar acuza niciodată că îmi imaginez un atac al fanilor. A văzut întâmplându-se asta de prea multe ori. - Am fost recunoscut, mormăi eu, îndepărtându-mă de ea. Mia ezită o secundă, apoi se grăbește, ca să mă prindă din urmă. - Nu știa nimeni că tu ești. Ignoranța ei - luxul acelei ignorante! - Tot vagonul știa că sunt eu. - Ce tot vorbești, Adam? - Ce tot vorbesc? Spun că sunt fotografi care se campează în fața casei mele. Spun că nu am mai fost să îmi cumpăr discuri de aproape doi ani. Spun că nu pot să mă plimb fără să mă simt că o căprioară în prima zi a sezonului de vânătoare. Spun că, de fiecare dată când răcesc, în revistele de scandal se scrie că, de fapt, am obiceiul să prizez cocaina.”
