Dansul efemer al actiunilor actorului

Cui se adresează spectacolul de teatru? Cine este spectatorul? Care sunt modurile creative menite a-i stârni cunoaștere, revelație, transcendere a propriei sale condiții umane? Dacă tehnica personală a actorului este nucleul artei teatrale, în mod implicit, actorul devine responsabil de actul său creator. Eliminarea graduală a straturilor aparent protectoare ale actorului nu este, în fond, decât o descotorosire a acestuia de reflexele sale condiționate de natură mentală, psihică și fizică. Actorul se poziționează la frontiera fragilă dintre realitate și vis, dintre concretețea corpului său și misterul gândurilor sale.