De ce s-au suparat papusile?

Copiii au nevoie de povesti ca să știe ce se întâmplă nu numai în povești, ci și în lumea jucăriilor de tot felul, în lumea gazelor și animalelor. Morala spusă cu înțelepciune de autoarea volumului său pur și simplu înțeleasă de copiii isteți îmbogățește experiența din frumoasele zile ale copilăriei. Ilustrațiile poznașe aduc un plus de interes adresat privirilor avide de cunoștințe noi și îi împrietenesc pe micii cititori cu Peștișorul auriu cu Fluturașul aripi de nea și albinuța harnicuță, cu Cocoșul, găina, cățelul și pisica, cu Vlăduț și Veronica, cu Pisicuțul Gabrielei, cu Maia din poveștile cu același titlu, și cu încă multe alte personaje. Doamna educatoare, dedicată profesiei și copiilor, redă în dialoguri hazlii viața de zi cu zi a viitorilor mici școlari. Dragi cititori, împrieteniți-vă cu tovarășii voștri de joacă, cu vietățile din jurul vostru, cu jucăriile și poveștile care vă înfrumusețează și vă îmbogățesc copilăria! Fragment din carte: "Cuvinte magice Imediat după primele ore ale dimineții, când soarele încălzește cu raze călduțe, te lași îndemnat la joacă, alături de prieteni dragi, dacă îi mai ai... garantat, ai o zi reușită. Marius nu mai avea prieten și tristețea îl copleșea, fără să aibă curajul de a spune ce are pe suflet. Era derutat, parcă tot aștepta să se întâmple ceva, privea într-un punct fix, pleoapele-i picau, de parcal așteptau pe Moș Ene, nicidecum o joacă zdravănă... nici el nu știa ce așteaptă. Părinții erau plecați la serviciile lor, iar el, lângă bunica, picotea cu capul plecat, brațele-i cădeau alene pe lângă corp, parcă abandonate. Urmarea absent cum bunica spărgea nuci pentru umplutură la cozonacii ce urmau să strângă toată familia în jurul lor. Cel mai pofticios era tatăl lui Mariușica, adora cozonacii făcuți de bunica, cu mult miez de nucă și multă cacao. Dacă mai erau și calzi, bunica trebuia să-l țină departe de cozonacii apetisanți. Cu ciocanul, bunica lovea nucile, una câte una, din coșul din nuiele de alături. Nu toate i se supuneau, unele scăpau de sub loviturile ciocanului și se ascundeau pe unde nici nu gândeai, parcă erau niște ghiulele. Foarte distractiv, dacă aveai buna dispoziție, dar cum Mariușica nu avea, îi era indiferent. Cele mai multe se despicau frumos, în două copăițe. În unele din ele miezul rămânea încăpățânat în cupa de lemn tare, iar din altele, sărea pe suprafața mesei, doar să îl culegi și să te bucuri de gustul lui dulce, de aluna. Dar numai dacă reușești să îl culegi de pe masă înaintea bunicii, căci era destul de vigilență în a-i strânge cu repeziciune. Nu știa că nepotul ei nu reprezenta un pericol pentru miejii descopciați din lăcașul lor, așa cum făcuse în alte dăți. "