Cartea Defalcare. Aproape nicio amintire PDF

Volumul I din Integrala prozei scurte: Defalcare. Aproape nicio amintire - Lydia Davis Îndrăzneață, tulburător de inteligență și adesea extrem de comică, lumea pe care Lydia Davis o creează în volumele de proză scurtă ne amintește, într-o lume în care cuvintele se destrăbălează, ce înseamnă cu adevărat termeni precum economie, precizie și originalitate. Este o scriitoare la fel de mare ca Franz Kafka, la fel de subtilă ca Gustave Flaubert și la fel de esențială ca Proust. Volumul Defalcare (Break It Down), publicat în 1986, a fost nominalizat pentru PEN/ Hemingway Award. Lydia Davis, scriitoare și traducătoare americană născută în 1947, recunoscută pentru poveștile extrem de scurte, strălucite și inventive. În toamna anului 2003 a primit unul dintre cele 25 de premii MacArthur Foundation pentru modul în care demonstrează că „limbajul în sine poate distra“, pentru felul în care „spune totul printr-un singur cuvânt“ și pentru incredibilul stil care „poate menține interesul cititorului prin fraze nespuse“. Davis oferă cititorilor un fragment de detalii invizibile anterior vieții, dezvăluind noi surse de perspective filosofice și frumusețe. În 2013 a primit premiul Man Booker Internațional. „Davis este o înaltă preoteasă a uimitorului, a detaliului. Poate să facă cele mai banale lucruri - un cuplu care stă de vorbă sau cineva care se uită la televizor - bizare, aproape mitice. Am simțit că am întâlnit una dintre cele mai originale și îndrăznețe minți.“ - Colm Toibin, The Telegraph Acest volum reunește primele două volume dintre cele patru care compun Integrală de proză scurtă a scriitoarei americane Lydia Davis: Defalcare (Break It Down) și Aproape nicio amintire (Almost No Memory) Fragment din volumul: "Defalcare. Aproape nicio amintire" de Lydia Davis "Terapie M-am mutat în oraș chiar înainte de Crăciun. Eram singură, și asta era ceva nou pentru mine. Unde se dusese soțul meu? Trăia într-o cămăruță pe malul celălalt al răului, într-un cartier de depozite. M-am mutat aici de la țară, unde oamenii palizi, înceți se uitau oricum la mine că la o străină și unde nu prea avea rost să încerci să vorbești. După Crăciun, zăpadă a acoperit trotuarele. Apoi zăpada s-a topit. Chiar și așa, mi se părea greu să merg, apoi câteva zile a fost mai ușor. Soțul meu s-a mutat în același cartier, ca să-l poată vedea mai des pe fiul nostru. Nici aici, la oraș, mult timp nu am avut prieteni. La început, stăteam pur și simplu într-un fotoliu și-mi culegeam fire de păr și de praf de pe haine, apoi mă ridicam, mă întindeam și mă așezam la loc. Dimineața beam cafea și fumam. Seara beam ceai și fumam și mă duceam la fereastră și înapoi și dintr-o cameră într-alta. Uneori, pentru o clipă, mi se părea că o să fiu în stare să fac ceva. Apoi clipa aceea trecea, voiam să mă mișc și nu eram în stare. La țară, într-o zi, nu fusesem în stare să mă mișc. Mai întâi m-am târât prin casă, apoi de pe verandă în curte, apoi în garaj, unde în cele din urmă creierul meu a început să se învârtească asemeni unei muște. Stăteam pur și simplu în picioare, deasupra unei pete de benzină. Îmi ofeream motive pentru a părăsi garajul, dar niciun motiv nu era destul de bun. A sosit noaptea, păsările s-au liniștit, mașinile au încetat să treacă, totul s-a retras în întuneric și atunci m-am mișcat."