Carte

Despre lucrurile prime

de Vasile Popa Homiceanu

Despre lucrurile prime, Vasile Popa Homiceanu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Despre lucrurile prime – Vasile Popa Homiceanu

Mai înainte de i-luminare, am pășit domol, dincolo de conjurațiile spațio-temporale ale serenității, unde m-au întâmpinat zeii pitulați printre stele. Era un teritoriu liber de orice tortură și un câmp vindecat al virtuții, în care sophia mă invită la ea acasă. Așa l-am descoperit pe acest silen, numit autor de eseuri, pe care l-am însoțit, cu tăgadă și îndoială, în acest periplu fantast, care e încercarea asupra și nu finalitatea lucrării. Mi-a surâs limpede, m-a luat de mână și m-a condus la Efes, la Didim, pe acropola lumii, undeva, printre pietre și semne, acolo, în tumultul neîncercat al durerii, către facerea primă a lucrurilor, acelea dintru început, care poartă pecetea misterului. Mi-a vorbit de mirare, de mișcarea în sine, de poematica vorbei, de silabe ostile, hieroglife, sibile și litere false, de Hades, năluca infernului, de Persefona, răsăritul substanței, și mi-a spus că n-a înțeles încă cine a plămădit abisul din lucruri... - Vasile Popa Homiceanu

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Despre lucrurile prime?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Despre lucrurile prime și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Despre lucrurile prime

Cine a scris cartea Despre lucrurile prime?

Despre lucrurile prime a fost scrisă de Vasile Popa Homiceanu.

În ce an a apărut Despre lucrurile prime?

Despre lucrurile prime a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Despre lucrurile prime?

Despre lucrurile prime are 142 de pagini.

La ce editură a apărut Despre lucrurile prime?

Despre lucrurile prime a fost publicată la editura LIMES.

Care este cel mai mic preț pentru Despre lucrurile prime?

Cel mai mic preț găsit acum este 15.87 lei.

Există Despre lucrurile prime în format PDF?

Poți verifica Despre lucrurile prime în format PDF.

Cărți scrise de Vasile Popa Homiceanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Vasile Popa Homiceanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.