„Am auzit de la bătrânul Macarie, că în afară de rugăciune mai există și o altă stare, atunci când rugăciunea încetează și mintea se cufundă într-o altă trăire. Nu am reușit niciodată acest lucru, însă nu mă îndoiesc de această stare pentru că văd în mine, pe măsură ce continui să mă rog, o deschidere către ceva dumnezeiesc pe care însă nu pot să o descriu.” (un părinte contemporan) Noi suntem contemporanii unei generații de mari părinți, de mari duhovnici și pustnici, care, prin voia lui Dumnezeu, au ajuns să ne transmită direct sau prin ucenici mărturiile lor despre vederea nemijlocită a lui Dumnezeu, despre cum l-au văzut ei în chip sensibil pe Dumnezeu. Dulceața dumnezeiască și slava lui Dumnezeu nu se lăsă prinsă de toți, ci numai de unii prin simțurile lor înțelegătoare. Fragment din carte: "Teologia și predica noastră, discursul nostru despre Dumnezeu ignoră în mare parte vederea lui Dumnezeu, chiar și vederea lui Dumnezeu în creația Sa. Se inspiră mai ales din cărți, din speculația teologică. În istoria primară avem două categorii de creștini, unii proveniți dintre iudeii care moșteneau legea dumnezeiască, iar ceilalți proveniți dintre păgânii, care aveau tendința să se justifice, invocând faptul că nu au beneficiat de legea lui Dumnezeu și de aceea sunt departe de Dumnezeu. Acestora din urmă, Sfântul Apostol Pavel le spune că nu trebuie să beneficieze cineva de legea lui Dumnezeu pentru a simți prezența lui Dumnezeu, pentru că dumnezeirea se vede și se înțelege din creație. Iată cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare (Rom.1,20). Poate să fie un pic prea specializat cuvântul meu, un pic prea teologic, dar cred că trebuie să facem efortul să înțelegem aceste lucruri esențiale. "
