Destin si furie

În fiecare poveste există două perspective. Fiecare relație poate fi privită prin ochii celor doi parteneri. Uneori, secretul unei căsnicii nu sunt adevărurile, ci secretele. Lotto și Mathilde sunt tineri, se iubesc și se hotărăsc să își unească destinele.
Citește tot rezumatul... Povestea lor, derulată pe parcursul a douăzeci și patru de ani, este un tumult de dragoste, arta, creativitate, însă... uneori lucrurile nu sunt așa cum par la prima vedere. Destin și furie este o adevărată capodoperă literară, care răstoarnă prejudecăți. O radiografie uimitoare a unei căsnicii, scrisă de una dintre cele mai bune autoare ale generației sale.    Fragment din roman:       “După lipsa de înțelegere și peștele crud, urmă zborul lung apoi cel scurt. În sfârșit, acasă. El ședea și privea pe geam cum scara se apropia de avion pe asfaltul scăldat în lumina soarelui. O ploaie scurtă de primăvară mătură taxiul în care se aflau, apoi încetă la fel de brusc cum începuse. El dorea să își îngroape fața în gâtul Mathildei, în părul ei mătăsos. Fusese plecat în Osaka, unde predase dramaturgia timp de două săptămâni. Nu fusese niciodată plecat de lângă soția lui foarte mult timp. Prea mult. Se trezise singur în pat, fără Mathilde, și simțise răceala în locul unde ar fi trebuit să simtă căldura trupului ei.     Scara mobilă deraie de trei ori înainte să nimerească ușa avionului. Nerăbdătoare ca o virgină. Ce bine era că putea, în sfârșit, să își dezmorțească trupul, să se ridice în picioare și să inspire, pentru câteva momente, la capătul scărilor, mirosul de petrol, de îngrășământ și ozon din aeroportul din Albany, să simtă cum soarele îi încălzește obrajii. Soția lui se află în incinta aeroportului așteptând să îl ducă la căsuța lor frumoasă de la țară, unde vor lua o cină timpurie. Oboseala pe care o simțea în oase va fi alungată de un pahar de Prosecco rece, de un duș fierbinte, de pielea fină a Mathildei apoi de somn.     Simți cum se umple de fericire.      Uitase de ceilalți pasageri care începuseră să își piardă răbdarea. Abia când se trezi în aer, simți o mână grea pe spatele lui.     Câtă nesimțire, gândi el. Fusese împins.     Asfaltul se întindea dinaintea lui ca o față de masă, un dispozitiv antivant flutura în depărtare, spre est, acoperișul crenelat al aeroportului, strălucirea scărilor în lumina soarelui, botul avionului apărându-i brusc în raza vizuală și pilotul care își întinsese brațele prin geam; Lancelot reușise, cumva, să își răsucească complet trupul înainte să se lovească cu umărul drept de marginea unei trepte." Citește mai puțin...