Cartea Dezvaluirile unui jurnalist PDF

    Scuturat zdravăn, datorită crizei acute a datoriei suverane, dar mai ales din cauza propriei sale instabilitați, sectorul bancar este, mai mult ca niciodată, un edificiu ce are, ca să spunem așa, construite eșafoduri pe fiecare fațadă a sa. Pe dinăuntru, decorațiunile par a fi splendide, iar personalul mărunt este abundent. Pe dinafară, el amenință în felurite moduri trecătorii. Nu știm dacă nu cumva costurile prăbușirii sunt mai mari decât acelea ale salvării sale. Dar această îndoială este deocamdată în favoarea sa. Așteptând să se decidă aceasta, se încearcă o nouă (dar imposibilă!) renovare, ce este costisitoare, menită hazardului și făcută pe speteaza colectivității, în timp ce acolo înăuntru maeștrii tună și fulgera contra mizeriei și molozului, scuturându-și praful gros de pe haine cu dosul palmei.     Lucrarea pe care o aveți la dispoziție conține o mulțime de dezvăluiri din spatele cortinei. Studiind-o cu atenție, multe dintre părerile pe care le aveți se vor spulbera.       Fragment din volum:       “11. Căutați greșeala       În mai puțin de zece zile, în noiembrie 2011, trei șefi de guvern au trebuit să se retragă. Pe 11, fostul bancher central Lucas Papademos luă locul lui George Papandreou care a avut proasta inspirație de a sugera un referendum. Pe 16, Mario Monti, fostul comisar european, îl înlocuia pe Silvio Berlusconi la palatul Chigi. Pe 20, spaniolul Mariano Rajoy punea capăt aventurii socialiste Zapatero. A fost singurul ajuns la putere ca urmare a alegeriilor. Ceilalți fuseseră șefi de „guverne tehnice".        Despre cum se instalează adevărata austeritate     Peste tot au loc lovituri bugetare ce au condus la o delimitare clară între serviciile publice și regimurile sociale, punând uneori capăt unor privilegii din altă epocă. Era greșit să se creadă că această unanimitate în ce privește austeritatea este rezultatul unei politici pe deplin asumate, cu consecințe la care s-a reflectat în mod matur. Austeritatea ca soluție exclusivă a crizei datoriei este în realitate impusă de piețele europene aflate în vid de putere. Este o politică implicită.     Dar ce fac piețele? Suferă. Se folosesc de toate mijloacele de presiune posibile și imaginabile pentru a-și crește profiturile strigând în gura mare că vor să evite falimentul. Manipulează faimoasele CDS și se folosesc de ele ca de un instrument de șantaj. Înainte de demisia lui Silvio Berlusconi, CDS asupra fondului suveran italian era superior celui vietnamez. Altfel spus, riscul ca Italia să nu își onoreze datoriile se presupunea a fi mai mare decât cel pentru Vietnam. „Chiar crezi că e normal să fie așa?", m-a întrebat un amic bancher referitor la această situație paradoxală. Și i-am răspuns imediat: „Evident că nu, nu este normal. Dar asta arată nivelul de încredere al investitorilor. Dacă nu le pune nimeni capul în vasul de toaletă, nu cedează.""