Puțini își amintesc de începuturile de poetă ale Anei Maria Sandu. Cele trei poeme cuprinse în volumul Din amintirile unui Chelbasan, publicat acum zece ani, erau atât de neobișnuite ca formula, atât de înaintea vremii lor, încât, paradoxal, cartea a trecut aproape neobservată iar autoarea și-a găsit ulterior recunoașterea literară ca romancieră. Abia cu prezența ediție din Chelbasan sper că va devei evident că poetă scria acum zece-cincisprezece ani ceea ce doomiiștii scriu azi: o îmbinare de auto-ficțiune împinsă până în pânzele albe și de expressionism atroce, o sinceritate sinucigașă, puterea de a genera imagini încărcate de psihism.
Lumea lui Chelbasan dezvăluie o feminitate gregară și învăluitoare, o sexualitate difuză, repulsivă față de masculin, fantasma unui androginism latent. Cel mai puternic sentiment este aici prietenia amoroasă dintre două fete. Fetița tunsă chilug din centrul cărții este un fel de Crypto, regele ciupercă, devitalizat și purtând în sine complexul sterilității. Dar dincolo de acest nucleu psihanalitic, frumusețea lui Chelbasan vine din prozaismul său exact, din amestecul de povești și biografii, din limbajul total depoetizat și, prin asta, capabil să poarte în el poezia.
Sper că acum, când condițiile sunt coapte, poezia Anei Maria Sandu să fie cea ar fi trebuit să fie chiar de la început: o revelație. - Mircea Cărtărescu
