Din lumea celor care nu cuvanta este considerata de criticii si de istoricii literari romani o serie de mici poeme in proza dedicate vietatilor de langa oameni, pe care acestia aproape niciodata nu se obosesc sa le ia in seama. Poate doar copiii, manati de curiozitate si insufletiti de candoare, le atribuie pasarilor, insectelor, animalelor din gospodarie ori din salbaticie, suflet, sentimente, morala si spirit de sacrificiu, judecata si destin. Povestile despre cei care nu cuvanta, niste adevarate miniaturi literare, sunt mici reflectii lirice si induiosatoare despre lupta, despre infrangere, despre victorie, despre moarte.
Datorita acestei carti, Emil Garleanu are trebui sa stea cu cinste alaturi de Axel Munthe, alt scriitor care a iubit foarte mult animalele.
