Carte

Din lumea celor care nu cuvanta

de Emil Garleanu

Din lumea celor care nu cuvanta, Emil Garleanu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Din lumea celor care nu cuvanta – Emil Garleanu

Din lumea celor care nu cuvântă este o carte de schițe și de povestiri scrise de Emil Gârleanu (1878-1914). Prima ediție a volumului a apărut în anul 1910. Din lumea celor care nu cuvântă este un volum de scrieri despre natură, despre ființele necuvântătoare, Emil Gârleanu reușind să dea viața animalelor, păsărilor și tuturor plantelor din natură. Din peripețiile prin care trec toate aceste necuvântătoare, copiii sunt atenționați că pot avea și ei parte de astfel de neplăceri, așadar, ei trebuie să fie ascultători față de părinți sau față de profesori. Din aceste povestiri amintim „Gândacelul”, „Cât un fir de neghină”, „Musculiță”, „Cântărețul”, „Hoinar”, „În curtea mea”, „Grivei”, „Fricosul”, „Musafirul”, „Căprioara”, „Frunză” etc.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Din lumea celor care nu cuvanta?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Din lumea celor care nu cuvanta și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Din lumea celor care nu cuvanta

Cine a scris cartea Din lumea celor care nu cuvanta?

Din lumea celor care nu cuvanta a fost scrisă de Emil Garleanu.

În ce an a apărut Din lumea celor care nu cuvanta?

Din lumea celor care nu cuvanta a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Din lumea celor care nu cuvanta?

Din lumea celor care nu cuvanta are 96 de pagini.

La ce editură a apărut Din lumea celor care nu cuvanta?

Din lumea celor care nu cuvanta a fost publicată la editura CORINT.

Care este cel mai mic preț pentru Din lumea celor care nu cuvanta?

Cel mai mic preț găsit acum este 8.46 lei.

Există Din lumea celor care nu cuvanta în format PDF?

Poți verifica Din lumea celor care nu cuvanta în format PDF.

Cărți scrise de Emil Garleanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Emil Garleanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.