Distrofia timpului. Reportaje din anii '90-'92
În anii nouăzeci o mare parte din intelighenția României, venind cam din toate domeniile, a simțit imperios nevoia să se exprime, să spună în scris adevăruri aflate sub obroc în regimul de tristă amintire, supravegheat de securitatea Partidului - stat. Așa s-a întâmplat și cu Dumitru Nicodim, pe atunci conferențiar universitar la catedra de Energetică a Politehnicii bucureștene. Viitorul scriitor, autor a multor titluri de proză și poezie, va fi redactor principal la publicația „Dreptatea“, cotidian al P.N.T.-C.D., aproape 3 ani. Ca tot ce a făcut în viață, Dumitru Nicodim va face și aici cu maximă seriozitate. În timp ce era student la Școala Superioară de Jurnalistică s-a angajat la numitul periodic, având motive super întemeiate de a îmbrățișa orientarea fățiș anticomunista și anticolectivistă a muribundului Partid Comunist, așa cum vom vedea mai ales în proza autorului. Distrofia timpului, o culegere din articolele și eseurile publicate, înseamnă istoria clipei, deviza la zi a U.Z.P.R., dar și cronica acelor doi sau trei ani, ani ce nu sunt lipsiți de o mireasmă profetică pentru zilele acestui mileniu pe care tocmai l-am început. Eventualii istorici ai acelor ani sau ai publicațiilor periodice postdecembriste se pot folosi ca de niște documente de materialele semnate Dumitru Nicodim: reportaje din aproape toată țara (cel de la Casa de copii, mai mult decât emoționant!!!), interviuri cu lideri P.N.T.-C.D. sau ai Casei Regale, consemnarea unor evenimente cum ar fi mineriadele, manifestări și mese rotunde, fotografia la zi a dezmembrării industriei grele românești, a coloșilor tip IMGB, totul în cunoștință de cauză, grație atât biografiei autorului, cât și inginerului și profesorului omonim. Acuratețea, echilibrul, respectul adevărului istoric, iată ce caracterizează această culegere ce se poate citi ca un roman al acelor vremuri, oameni evenimente ce au marcat începutul mult râvnitei libertăți și democratizări a României. - Geo Vasile
