Doamnele de marti

Monika Peetz s-a născut în 1963, în Germania. A studiat germanistică, științele comunicării și filozofia la Universitatea din Munchen. După excursuri în advertising, în dramaturgie și în lumea editorială, din 1990 este redactor la Bayerischer Rundfunk în redacția de film, iar din 1998 a devenit autoare de romane cu un imens succes.    Volumul Doamnele de marți s-a vândut în peste opt sute de mii de exemplare în numai jumătate de an, în Germania, și a fost publicat în douăzeci și trei de țări.   Minciunile sunt ca bumerangul. Se întorc și îl lovesc pe cel care le-a lansat în lume, ca să împiedice un rău și mai mare. Uneori imediat, alteori după ceva timp. - Monika Peetz, Doamnele de marți   Cinci doamne, cinci prietene. Cu cincisprezece ani în urmă, după absolvirea unui curs de limba franceză, cele cinci doamne au hotărât să bea un pahar la Le Jardin și de atunci se întâlnesc cu sfințenie în prima zi de marți, din fiecare lună. Au masa lor rezervată, aceeași, lângă șemineu, și toată lumea le numește doamnele de marți. Iar acum plănuiesc ceva cu totul special, o călătorie la capătul căreia nimic nu va mai fi cum a fost. Un roman despre prietenie și cinci destine, despre ceea ce credeai că știi și, mai presus de toate, despre cât de mult te-ai înșelat. Cinci doamne, cinci prietene. Cu temperamente cât se poate de diferite. Caroline, avocat de meserie, consecvență și hotărâtă, Kiki, mereu îndrăgostită, Eva, familista convinsă și sclavă a cifrei patru. Are patruzeci de ani, patru copii și mintea în patru zări. Estelle, soție de farmacist, femeie modernă și răsfățată, genul care își îndeasă peste măsură în geamantane și îi lăsă pe alții să i le care. și Judith. Miniona și plină de grație, regina dramelor din societatea lor, care preferă să-și discute problemele la nesfârșit în loc să le rezolve. Iar acum se aflau în punctul de pornire: cinci doamne, cinci doamne de la oraș, în the middle of nowhere. Caroline purta o pălărie, Kiki o bandana adolescentină, Judith arborase o mînă tristă, Eva își făcuse eterna și neglijența să coadă de cal, iar Estelle le privea pe toate prin lentilele ochelarilor săi de soare supradimensionați și mondeni. Brusc și-a dat seama că nu se vedea nimic prin ei. Dar, după ce și i-a luat de la ochi, a trebuit să constate că ei nu aveau nicio vină, deși erau atât de întunecați, după toate exigențele ultimei mode. Nu se vedea nimic pentru că pur și simplu nu era nimic de văzut. În afară de peisaj, bineînțeles. Peisaj la nesfârșit. Cursa care le adusese până acolo se făcea nevăzută spre linia orizontului, luându-și cu ea și zgomotul de motor. - Monika Peetz, Doamnele de marți   An după an, Luc a rămas alături de doamnele sale de marți, fiind martor la transformarea talen­tatei juriste Caroline într-o membră de vază a baroului, și a pasionatei studente la medicină, Eva, într-o familistă convinsă în schimbul carierei sale de medic. și la evoluția lui Kiki, după examenul de bacalaureat. În cincisprezece ani, toate se schimbaseră. Dintr-un birt obscur, Le Jardin devenise un punct de atracție mondenă, iar chelnerul Luc ajunsese patron. Doar Estelle, o adevărată doamnă din lumea bună și cea mai în vârstă dintre ele, rămăsese aceeași. Ținea foarte mult la averea sa și la casa de vacanță din St Moritz, dar și la partidele de golf unde se dovedea mereu imbatabilă. Iar Luc o bănuia că se născuse îmbrăcată în deux-piece Chanel. - Monika Peetz, Doamnele de marți