Doctorul Au-ma-doare

Povestea neobișnuită a bunului Doctor Au-mă-doare, care pleacă într-o lungă și senzațională călătorie din Rusia până în Africa, pentru a salva animalele bolnave ale junglei, este opera remarcabilă a lui Kornei Ciukovski – unul dintre cei mai populari scriitori ruși pentru copii. Devenit prototip al generozității, blândeței și iubirii pentru animale, acest celebru Doctor Au-mă-doare vorbește cu toate viețuitoarele pădurii pe limba lor, căci le cunoaște la perfecție graiul, și își dedică fiecare clipă îngrijirii, vindecării și salvării vieții acestora. De altfel, întreaga pădure este plină de tăblițe, atârnate în copaci, care anunță:Doctoru’ Au-mă-doare / A deschis spital. / Vindecă de boală / Orice animal! Povestirea Doctorul Au-mă-doare (rus. Doktor Aibolit), plină de fantezie, de muzică și de bucuria de a trăi, a fost adaptată pentru piese de teatru, pentru câteva filme și chiar pentru operă și balet, unul dintre compozitori fiind celebrul Serghei Prokofiev. Cartea e structurată în două părți: “Călătorie în țara maimuțelor” și “Penta și pirații marilor”, fiecare având povestiri amuzante, cu ilustrații bogat colorate. Fragment: “PODUL MAIMUȚELOR        Când Barmaleus află că doctorul Au-mă-doare a scăpat din temniță, se mânie cumplit. De furie, începu să bată din picioare, iar ochii-i scăpărau scântei.     - Hei, slujitorii mei credincioși! strigă el. Luați urma doctoru-lui Au-mă-doare.     Slujitorii se afundară în desișul pădurii, în căutarea doctorului Au-mă-doare. În vremea asta, doctorul Au-mă-doare, cu toate animalele sale, străbătea Africa înspre țara Maimuțelor. Mergea foarte repede. Purcelușul Groh-Groh, care avea picioarele scurte, nu izbutea să se țină după el. Doctorul îl luă în brațe, dar obosi repede, căci purcelușul era greu.     - Tare-aș vrea să mă odihnesc! zise el. De-am ajunge mai degrabă în țara Maimuțelor!     Cici se cățără într-un copac înalt și începu să strige cât o ținea gura:     - Se vede țara Maimuțelor! țara Maimuțelor e aproape! Curând o s-ajungem în țara Maimuțelor!     Doctorul râse bucuros și porni grăbit mai departe. Maimuțele bolnave îl zăriră de departe pe doctor și începură să bată voioase din palme:     - Ura! A sosit doctorul Au-mă-doare! O să ne vindece degrabă și mâine o să fim iar sănătoase!     Dar îndată, din desișul pădurii ieșiră slujitorii lui Barmaleus, alergând să-l prindă pe doctor.     - Prindeți-l! Puneți mâna pe el! strigau ei.     Doctorul fugea cât îl țineau picioarele. Deodată în fața lui apăru un rău. Nu putea fugi mai departe. Răul era adânc și lat, nici vorbă să-l treci înot. Slujitorii lui Barmaleus vor sosi dintr-o clipă în alta și-l vor prinde! Ah, dacă peste râul ăsta ar fi un pod, doctorul ar trece iute și ar ajunge într-o clipă în țara Maimuțelor!     - Vai, sărmanii de noi! zise purcelușul Groh-Groh. Cum o să trecem de partea cealaltă? Nelegiuiții ăștia o să ne prindă îndată și-o să ne azvârle iarăși în temniță.     Deodată însă, una dintre maimuțe începu să strige:     - Podul! Podul! Faceți podul! Grabnic! Nu zăboviți nici o clipă! Faceți podul! Podul!     Doctorul se uită împrejur. Maimuțele n-au nici fier, nici piatră. Din ce-o să facă podul? Dar maimuțele construiră un pod care nu era nici din fier și nici din piatră, ci din maimuțe vii. Pe malul râului creștea un copac. O maimuță se prinse de copac, iar alta se prinse de coada ei. Astfel toate maimuțele se întinseră ca un lanț lung între cele două maluri înalte ale răului.”