Carte

Dogmatica empirica Vol.2

de Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului

Dogmatica empirica Vol.2, Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Dogmatica empirica Vol.2 – Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului

„Tâlcuirea Părinților nu este doar rodul cărților pe care le-au citit, ci și al propriei lor experiențe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinții nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc și din experiența lor, la fel ca un astronom care, atunci când preda o lecție, nu vorbește doar din tratatele de astronomie, ci se uită și prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărți. De fapt, telescopul este mai important decât cărțile. La fel și în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminați este mai importantă decât cărțile. Mintea aflată în stadiul lumînării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experiența dogmei. Noi nu am moștenit numai dogma, am moștenit și experiența dogmei.” - Părintele Ioannis Romanidis Cuprins: Cuvânt înainte • Introducere Partea I. Teologia Sfintei Treimi   1. Dogma și taina Sfintei Treimi: • a) Existența lui Dumnezeu • b) Cunoașterea lui Dumnezeu — Teologia • c) Formularea experienței — dogma   2. Persoane, esența și energie: • a) Dumnezeul Treimic în Vechiul Testament • b) Persoane — esență — energie • c) Modul de existență al Persoanelor Sfintei Treimi • d) Fiul și Duhul Sfânt deoființa cu Tatăl   3. Necreat și creat: • a) Diferența dintre necreat și creat • b) Puntea dintre necreat și creat Partea a II-a. Crearea lumii   1. Facerea lumii create: • a) Dumnezeu Creatorul • b) Făpturile create • c) Scopul creației • d) Energia lui Dumnezeu în zidire • e) Consemnarea experienței revelate   2. Crearea îngerilor: • a) Îngerii cei luminoși • b) Demonii cei întunecați   3. Crearea omului: • a) Crearea omului după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu • b) Crearea simultană a trupului și a sufletului • c) Sufletul omului • d) Trupul omului Partea a III-a. Căderea omului   1. Viața de după cădere a celor întâi-zidiți   2. Păcatul strămosesc   3. Urmările căderii   4. Moștenirea păcatului   5. Vechiul și noul Adam Partea a IV-a. Întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu   1. Fapte empirice   2. Hristos-Mesia     3. Nașterea și Botezul lui Hristos   4. Revelarea energiilor necreate ale lui Hristos   5. Taina Crucii și a Învierii lui Hristos Partea a V-a. Biserica, Trup al lui Hristos și societate a îndumnezeirii   1. Biserica necreată și creată   2. Taina Cincizecimii   3. Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică   4. Scopul Bisericii   5. Desăvârșirea duhovnicească a creștinilor: • a) Rob, năimit, fiu • b) Curățire, lumînare, îndumnezeire • c) Îndumnezeiții, temelia vieții bisericești   6. Tainele Bisericii: • a) Unitatea Tainelor • b) Taina Botezului • c) Taina Mirungerii • d) Taina Dumnezeieștii Liturghii • e) Clerici, monahi și mireni   7. Erezii și Sinoade: • a) Ereziile • b) Sinoadele Bisericii   8. Ateism, religie, Biserica Partea a VI-a. Viața de după moarte   1. Moartea omului   2. Starea intermediară a sufletelor   3. Rai și Iad   4. Tămăduirea omului • Punctele centrale ale învățăturii Părintelui Ioannis Romanidis • În loc de epilog Cuvânt la înmormântarea Părintelui Ioannis Romanidis

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Dogmatica empirica Vol.2?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Dogmatica empirica Vol.2 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Dogmatica empirica Vol.2

Cine a scris cartea Dogmatica empirica Vol.2?

Dogmatica empirica Vol.2 a fost scrisă de Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului.

În ce an a apărut Dogmatica empirica Vol.2?

Dogmatica empirica Vol.2 a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Dogmatica empirica Vol.2?

Dogmatica empirica Vol.2 are 566 de pagini.

La ce editură a apărut Dogmatica empirica Vol.2?

Dogmatica empirica Vol.2 a fost publicată la editura DOXOLOGIA.

Există Dogmatica empirica Vol.2 în format PDF?

Poți verifica Dogmatica empirica Vol.2 în format PDF.

Cărți scrise de Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.