Dosarele Dresden: Luna nebuna

     Luna nebună este al doilea volum din seria Dosarele Dresden, una dintre cele mai apreciate serii urban/paranormal fantasy, al cărei cel de-al cincisprezecelea volum, Skin Game, a fost nominalizat pentru premiul Hugo în 2015.      Afacerea a mers slab. De fapt, afacerea a fost moartă. Ai crede că Chicago îi oferă ceva mai multă acțiune singurului vrăjitor profesionist din cartea de telefoane. Dar în ultima vreme, Harry Dresden nu își găsește nicăieri de lucru - nici în lumea normală, nici în cea magică.     Dar tocmai când pare că nu își va mai permite următoarea masă, apare o crimă ce necesită abilitățile sale supranaturale. Un cadavru mutilat brutal. Urme de gheare misterioase. Luna plină. Ai trei șanse să ghicești – iar primele două nu se pun.           Fragment:       “Am coborât la subsol pe o scară îngustă, în spirală, probabil pentru uzul servitorilor. M-a condus în partea din spate a unei magazii și a împins o ușă grea, de oțel, care dădea într-o cameră mică, goală, cu toți pereții de beton și fără nicio altă ieșire. În centru se afla un alt cerc de invocare din trei inele, dar simbolurile care îl alcătuiau erau din argint și fuseseră încrustate în betonul podelei. În jurul celui de al doilea cerc erau plasate bare din ceea ce părea să fie un amestec de argint și obsidian, dând naștere unei bariere care s-ar fi dovedit formidabilă, cu condiția să fie cercul funcțional.     Numai că simbolurile fuseseră distruse, erau stâlcite, sparte. Din inelul interior, de o importanță critică, unele lipseau pur și simplu, smulse din podea. Câteva bare fuseseră sfărâmate. În starea în care se găsea, cercul era nefuncțional și inutil - dar, dacă ar fi rămas intact, l-ar fi putut reține pe Harley MacFinn în interior când se preschimbă în animal. Încăperea era o închisoare construită pentru el însuși, o înfrânare a furiei fiarei care sălășluia în el.     Însă cineva distrusese intenționat cercul, făcând închisoarea inutilă.     Iar eu am înțeles brusc de ce-mi ceruse Kim Delaney lămuriri. Probabil că-l cunoscuse pe Harley MacFinn, poate fiindcă se implică în activitățile ecologiștilor. Aflase pesemne că era blestemat și voise să-l ajute. Iar eu refuzasem să o ajut pe ea, așa că încercase să recreeze marele cerc de invocare sus, în dormitor, ca să-l rețină pe MacFinn după răsăritul lunii. Și nu izbutise, așa cum o avertizasem. N-avea cunoștințele necesare ca să-nțeleagă cum funcționa o astfel de construcție și, ca urmare, nu fusese în stare s-o facă utilizabilă.     MacFinn o omorâse. Kim murise pentru că eu refuzasem să-i împărtășesc ceea ce știam, pentru că n-o ajutasem.”