Dosarele Dresden: Nori de furtuna

    Nori de furtună este primul volum din seria Dosarele Dresden, una dintre cele mai apreciate serii urban/paranormal fantasy, al cărei cel de-al cincisprezecelea volum, Skin Game, a fost nominalizat pentru premiul Hugo în 2015.      Nori de furtuna descrie aventurile lui Harry Dresden, un detectiv privat cu abilitați paranormale. în timp ce oamenii normali văd răpirile și crimele ce au loc în jurul lor doar ca acte ale unor depravați, indiferenți la durerea umană, Harry știe că în unele cazuri este vorba de răufăcători din sfera supranaturalului.      El știe asta pentru că el însuși este un vrăjitor adevărat, unicul care apare în Pagini Aurii din Chicago. Fie ca ajută polițiștii în cazurile considerate de aceștia inexplicabile, fie că lucrează la propriile cazuri, Harry Dresden luptă cu forțele întunericului ajutat fiind de fantomă Bob.            Fragment:       “Am scrâșnit din dinți și am făcut eforturi ca să nu sparg craniul în mici fărâme, izbindu-l de podea. Am respirat adânc, invocând toți ani de antrenament vrăjitoresc și de autocontrol ca să evit o criză de furie și să nu fac zob un spirit cumsecade. Am pus în schimb țeasta la loc, pe raft, și am numărat rar până la treizeci.     Puteam să prepar elixirul de unul singur? Probabil că da. Dar aveam sentimentul descurajant că ar fi fost posibil să nu aibă exact efectul dorit. Elixirele erau o treabă grea și se bazau mai ales pe detalii precise decât pe concentrare, ca vrăjile. Iar dacă făceam un elixir al dragostei, nu însemna că eram obligat să-l și folosesc. Corect? Oricum, n-ar mai fi avut efect decât încă vreo două zile - cu siguranță nu și în weekend. Cât de multe necazuri mi-ar fi putut aduce?     M-am străduit să-mi trec acțiunile prin prisma rațiunii. Acordul meu l-ar fi calmat pe Bob, i-ar fi oferit un soi de substitut al senzațiilor tari. Iar cheltuielile pentru pregătirea elixirelor de dragoste erau aproape cele mai reduse din lume, așa că nu m-ar fi costat prea mult. și, m-am gândit, dacă Susan avea să-mi ceară să-i fac o demonstrație de magie (mi-o cerea întotdeauna), aș fi putut...     Nu. Ar fi fost prea mult. Ar fi fost totuna cu a recunoaște că nu eram în stare să cuceresc o femeie și n-ar fi fost nici măcar corect, ar fi însemnat să profit de ea. Ceea ce îmi doream era elixirul evadare. Aș fi putut avea nevoie de el acasă la Bianca și l-aș fi putut folosi oricând, dacă lucrurile ar fi mers din rău în mai rău, ca să pot scăpa de Morgan și de Consiliul Alb. M-aș fi simțit cu mult mai bine fiind în posesia lui.”