Doua secole de mitologie nationala

Titlu disponibil fără autograful autorului! Două secole de mitologie națională - ediția a V-a. Națiune, naționalism, stat național: cuvinte atât de des pronunțate și cu o puternică încărcătură simbolică și emoțională. Dar ce înseamnă ele de fapt? Reflectă o realitate obiectivă, sau sunt mai curând expresia unei mitologii materializate? Definesc permanente, sau doar o fază istorică recentă pe cale de a se încheia? Lucian Boia își propune să răspundă la aceste întrebări în spiritul propriului său sistem de interpretare: o istorie în care imaginarul conduce jocul. Prilej de meditație asupra ultimelor două secole, marcate de o adevărată religie a națiunii, dar și prilej de bilanț, acum, la începutul mileniului trei. Fragment din cartea "Două secole de mitologie națională" de Lucian Boia: "Istoria în sprijinul națiunii Am detașat de ceilalți factori problema delicată a istoriei naționale. A trecutului comun, tradițiilor împărtășite, care constituie fundamentul oricărei națiuni. Un fapt este sigur: națiune fără istorie națională nu poate să existe. S-a petrecut însă o curioasă, deși explicabilă, inversare de roluri: națiunea și-a elaborat istoria și această istorie, o dată elaborată, a fost înfățișată ca făuritoare a națiunii. Se joacă aici, ca întotdeauna când se invocă autoritatea istoriei, pe dublul sens al cuvântului, istoria însemnând în egală măsură ceea ce s-a întâmplat, și discursul, de fapt multitudinea de discursuri, despre ceea ce s-a întâmplat. Orice discurs pretinde că se identifică cu istoria reală, și cu atât mai mult discursul naționalist, dată fiind ambiția lui de a defini valori mai presus de oricare altele. Voi spune despre istorie ceea ce am spus și despre ceilalți factori: ea ajută la zidirea națiunii în măsura în care proiectul național înțelege s-o utilizeze. În mod cert fragmentar și orientat: punând în relief elementele de unitate, estompându-le sau chiar ignorându-le pe celelalte. Am că-dea în capcana istoriei naționale dacă ne-am închipui că istoria cuprindea în germene, de la începuturile sale, proiectul național. Din punctul de vedere al Franței moderne, invocarea Galiei este firească. Dar, din perspectiva Galiei, nu există nici o Franță! Nu se poate defini o tipologie, un raport de neclintit între evoluția istorică a diverselor structuri teritoriale sau culturale, și configurația actuală a națiunilor. Aproape întreaga istoriei a Cehiei s-a desfășurat în spațiul german; a existat o întrepătrundere a celor două culturi. Dar soluția modernă avea să fie alta, nicidecum o fuziune ceho-germană. Și Ungaria a fost o unitate istorică, dar nu a putut deveni o unitate națională. În schimb românii s-au unit, fără a fi fost vreodată uniți. Nu istoria comună a făcut România, ci o apropiere determinată de alți factori (lingvistic, cultural, geo-politic)."