Dragoste

Isabel Allende: 20 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 57 de milioane de exemplare vândute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes făcute după romanele ei. „Magia meseriei mele îmi permite să trăiesc viețile protagoniștilor mei, iar plăcerea de a descrie pe îndelete întâlnirea erotică depășește cu mult plăcerea de a o trăi. În plus, scriind, se adaugă și plăcerea de a împărtăși experiența cu cititorii mei.“ „Nu există o vârstă anume pentru prima iubire. Se poate întâmpla în orice moment al vieții și mă încearcă bănuiala că poate fi oricând la fel de puternică precum cea dintre Romeo și Julieta, îndrăgostiții legendari care de cinci secole încoace sunt reperele patimii arzătoare.“ (Isabel ALLENDE) La cinci ani, este exmatriculată pentru indecență de la grădinița călugărițelor ursuline din Santiago de Chile. La paisprezece ani, citește pe furiș O mie și una de nopți în atmosfera impregnată de senzualitate orientală a Beirutului. La treizeci de ani, mamă de familie, militează în America de Sud pentru emanciparea femeilor și revoluția sexuală. La patruzeci și cinci, își descoperă jumătatea în California. Însă, după cum recunoaște chiar ea, nimic din ce a trăit nu se compară cu ceea ce și-a imaginat... Într-o savuroasă alchimie a adevărului și ficțiunii, Isabel Allende își însoțește confesiunile sentimentale și viziunea asupra nenumăratelor fațete ale iubirii cu cele mai frumoase pagini despre dragoste din romanele, povestirile și volumele autobiografice pe care le-a semnat. ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de cincisprezece ani și lucrează ca ziaristă. În 1982, primul său roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică Despre dragoste și umbra, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) și Planul infinit (1991). Un an mai târziu fiica scriitoarei moare în urma unei crize de porfirie. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De același succes se bucură insolitul volum Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000), volumul de memorii Țara mea inventată (2003) și romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Ines a sufletului meu, în toamna lui 2007 publică romanul autobiografic Suma zilelor, în 2009, Insula de sub mare, iar în 2011 Caietul Mayei. În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres, iar in 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters.   Fragment din cartea "Dragoste" de Isabel Allende: "Mărturisesc că în timp ce organizam materialul acestei cărți abia așteptam să ajung la acest capitol, pentru o dragoste îndelungată, bine trăită și care a trecut prin multe e ceea ce mă interesează îndeobște și, în același timp, e și cel mai greu de prezentat, căci e lipsită de suspans. Pasiunea e tare bună pentru literatură și cinema: ne excită peripețiile a doi oameni mistuiți de dorință, asta și explică succesul pornografiei, chiar dacă în acest caz dorința e falsă. În orice poveste, până și în basme, personajele trec prin aventuri și înving raii, ca să ajungă premiul așteptat: un sărut (sau ceva mai mult), cu care totul se termină. Sărutul ăsta vrea să arate fericirea imuabilă a cuplului congelat în timp și spațiu, doar că în viața reală sărutul nu e decât primul pas pe un drum presărat cu obstacole. Să revenim un pic la Romeo și Julieta, despre care am mai vorbit: ce-ar fi fost dacă în loc să moară s-ar fi căsătorit? Romeo ar bate străzile Veronei vânzându-și sonetele; Julieta, grasă și plictisită, și-ar crește jumătatea de duzină de plozi, iar în celebrul balcon s-ar usca rufele. Dușmanii cuplului nu ar mai fi Capuleții și Montăguii, ci rutina existenței. Dar poate că cei doi, cu tenacitate și noroc, ar fi reușit să păstreze vraja care le-a dat adolescența peste cap și ar fi îmbătrânit împreună, continuând să se iubească. Asta ar fi fost o poveste originală frumoasă, dar Shakespeare nu a scris-o pentru că era lipsită de sânge, otravă, pumnal și răutate.  Nu e deloc întâmplător ca în majoritatea scenelor de dragoste și sex din cărțile mele inițiativa e a femeii. În fanteziile mele romantice, erotice sau literare, supunerea feminină nu are sens, e o piedică. În ciuda succeselor repurtate de mișcarea de eliberare a femeilor, noi continuăm să investim mai mult în cuplu decât o fac bărbații, ne luptăm să păstrăm dragostea, iar când aceasta eșuează, preferăm să punem capăt, în vreme ce majoritatea bărbaților continuă să băltească într-o relație mediocră doar ca să nu-și schimbe rutina, iar dacă se hotărăsc să se despartă e de obicei pentru că s-au amorezat de alta."