Dragostea ultimului magnat

În 1976, Elia Kazan a ecranizat romanul, dîndu-i celebrului Harold Pinter sarcina adaptării și distribuindu-l în rolul principal pe Robert De Niro.   Actuala ediție a romanului Dragostea ultimului magnat, realizată de Matthew J. Bruccoli, este rezultatul unor cercetări îndelungate și aprofundate, menite să restaureze structura, stilul și imagistica lui Fitzgerald. Rămasă neterminată, cartea a fost publicată într-o primă variantă în 1941, cu titlul Ultimul magnat. Inspirat din biografia lui Irving Grant Thalberg, „copilul-minune” al cinematografiei hollywoodiene de la începutul secolului XX, romanul urmărește ascensiunea lui Monroe Stahr, un producător american care încearcă să-și croiască drum într-o lume dificilă și plină de intrigi, în care se îmbină strălucirea înșelătoare a platourilor de filmare cu tensiunile latente din culisele acestora, aventurile amoroase toride cu relațiile de putere.     Fragment din romanul "Dragostea ultimului magnat" de F. Scott Fitzgerald:     “Alături de Stahr erau prezenți reprezentanții departamentelor tehnice, împreună cu supervizorii și responsabilii pentru filmele respective. Regizorii nu apăreau la aceste prezentări - oficial, din cauză că munca lor era considerată terminată dar de fapt din cauză că, pe măsură ce banii se scurgeau odată cu bobinele argintii, criticile deveneau tot mai nereținute. Își creaseră o artă delicată din a se ține la distanță.     Personalul se adunase deja. Stahr a intrat și s-a așezat rapid, iar murmurul conversației s-a stins. În timp ce se lăsa pe spătarul fotoliului și își ridică genunchiul său slab la piept, luminile din încăpere s-au diminuat. Pe rîndul din spate s-a văzut flacăra unui chibrit - apoi liniște.     Pe ecran, un grup de canadieni francezi urcau cu canoele pragurile unui rîu. Scena fusese filmată într-un rezervor al studioului și, la sfîrșitul fiecărei duble, după ce se auzea cum vocea regizorului spune „Taie", actorii de pe ecran se relaxau, își ștergeau frunțile și uneori rîdeau în hohote - apă din rezervor se oprea și iluzia încetă. Stahr nu a făcut nici un comentariu, în afara alegerii unei duble din fiecare set și a remarcii ca „merge bine".     Următoarea scenă, tot la praguri, necesită dialog între față canadianca (Claudette Colbert) și negustorul de blănuri francez (Ronald Colman), în timp ce ea privea în jos spre el, dintr-o canoe. După cîteva ture de rolă, Stahr a vorbit brusc:     — Rezervorul a fost demontat?     — Da, domnule.     — Monroe - aveau nevoie de el pentru...     Stahr a intervenit peremptoriu:     — Montati-l din nou rapid. Să mai tragem o dată dubla a doua.     Imediat au fost aprinse luminile. Unul dintre responsabilii de echipă s-a ridicat de pe fotoliul său și a venit în fața lui Stahr.     — O scenă jucată minunat aruncată la gunoi, a spus Stahr cu o furie reținută. Nu era centrată. Camera era așezată în așa fel încît să prindă frumosul creștet al capului Claudettei, tot timpul cît ea a vorbit. Și noi exact asta vrem, nu? Exact asta se duc oamenii să vadă - creștetul capului unei fete frumoase. Spune-i lui Tim că ar fi putut-o scuti de efort folosind dublura ei."