Dumitru Tepeneag. Originalul onirograf

Cartea pe care joacă de la început D. Țepeneag este aceea a (neo)avangardei. A fost firesc să o înceapă la București, într-un moment de straniu, neașteptat și viclean experiment politic „liberal”-national-comunist, când literatura română renăștea, în felurite chipuri, din cenușa realist-socialistă. La Paris, în ianuarie 1971, descoperea o lume artistică diferită, dar cu dificultăți diferite și deloc încurajatoare. Exemplele lui Tzara, Isou, Ionesco, inimitabile, rămân, la o analiză lucidă a șanselor, doar consolatoare. Nu-i ușor să convingi o lume pentru care înnoirile atât de frecvente au fost confiscate de tradiție. Parisul, Franța, limba lui Jarry s-au dezobișnuit temeinic să mai aștepte scandaluri estetice de import. Producția artistică internă e suficientă, chiar excedentară. Sunt timpuri fără glorie, grele, pentru avangardiștii parizieni. Marian Victor Buciu