Vointa si puterea de creatie. Opera lui Nicolae Breban

„Nicolae Breban este stăpânit de – și ajunge să stăpânească el însuși – voința de putere creatoare. Creația este, după Fr. Nietzsche, adevărata voință de putere. „Cat pot crea – atat exist”, iată relația definitorie și poate chiar sensul vieții, raliată adânc unei ontologii a artei literare. Scriitorul se teme cel mai mult de insuficiență voinței. Întotdeauna a fost îngrozit de un succes de mâna a doua. Un succes a fost faptul că în Franța i-au fost publicate „romane dificile”, într-un context literar și istoric defavorabil. (…) Breban trăiește cu luciditate abisală un  „vis estetic”. Urmează, așadar, și nu contrazice autonomia esteticului. Omul și cultura sunt artificioase, nu naturale. El crede că, în esență, literatură nu s-a schimbat niciodată de la Homer încoace.” (Marian Victor Buciu) „Un romancier pentru o generație a literaturii. Nici un prozator român nu a trăit, după 1960, o evoluție atât de rapidă. Succesul fulgerător al lui Nicolae Breban nu poate și nici nu trebuie să fie judecat independent de momentul 1965 al literaturii tinere. O generație de povestitori și de poeți avea nevoie de un adevărat romancier pentru a-și consacra, așa cum se cuvine, strălucirea. Nu de un romancier făcut prin aglomerarea povestirilor, strălucitor pe fiecare pagină, spectaculos prin fiecare personaj al său; generația reclamă nu un autor care știe să povestească, ci un scriitor înzestrat cu vocație de romancier: de adevărat constructor.” (Cornel Ungureanu)