Toate aceste povești, precum niște cioburi disparate, formează o oglindă cu valoare literară, devenind o mitologie personală, un topos literar care poartă semnătura inconfundabilă a unuia dintre ultimii reprezentanți de marcă ai Școlii literare de la Târgoviște: Ion Mărculescu. George Motroc Prozele scurte din acest volum compun un memoir fabulatoriu, traversând decenii și teritorii și aducând în fața cititorului personaje spumoase, pitorești. Spiritul bon vivant al autorului răzbate din fiecare povestire, iar analiza pe care o face existenței mundane se transformă, de-a lungul cărții, într-un tablou pe alocuri introspectiv, cu lumini și umbre, profund uman. Din păcate, nu știu (de fapt, nu pot) să vorbesc despre mine. Rămân uimit când aud ce spun unii oameni despre ceea ce scriu, ce pictez sau ce sculptez. De exemplu, academicianul Mihai Cimpoi, de la Chișinău, a scris o carte (Anatomia ființei) în care îmi amintește numele că făcând parte din generația de azi a Școlii artistice și literare de la Târgoviște. Mi se pare cam mult zis, dar nu pot opri pe nimeni să spună ce crede, bine sau rău. S-a spus că am un stil personal, că am găsit o „nișă" care amintește de „jurnal", dar și că prin ceea ce scriu, transgresez genurile literare. Se poate! Recunosc că nu-mi plac rețetele și canoanele. Mă abat de la reguli pe cât pot. O fi bine? O fi rău? Cine știe!... Oricum, nu are importanță! - Ion Mărculescu, interviu în Actualitatea Literară, noiembrie 2014
