Jurnalul de la Marcona. Insemnarile

Ion Mărculescu este unul dintre puținii artiști care se pot exprima la același remarcabil nivel estetic în mai multe domenii, trecând cu dezinvoltură prin pictură, desen, arta foto-grafică, poezie, gazetărie și roman. De altfel a și debutat în proză în presa timpului, adică prin anii 1960–1970, apoi s-a dezvăluit ca romancier și editor. Trecerea de la o artă la alta o face aparent fără efort, căci după trei–patru cărți de proză, lasă impresia că s-ar fixa în poezie, cu trei volume substanțiale prin lirismul aparte, ieșit parcă din izvorul numit Topârceanu, Urmuz, Marin Sorescu. Liviu Grăsoiu, 2015 Sub crusta însemnărilor jurnaliere se supun examinării radio¬grafice realitățile și oamenii de azi… Ion Mărculescu se amuză el însuși, amuzându-ne și pe noi, descoperind paradoxuri: aparențele sunt luate drept esențe, moravurile sunt înțelese că practici sana¬toase. El (…) ne convinge până la urmă ca situațiile de viață din universul mic, din viața cotidiană, sunt situații existențiale, că dialogul cu nevasta, cu soacra, cu un prieten, cu o rudă este un dialog esențial cu Celălalt. Acad. Mihai Cimpoi, 2015 Ion Mărculescu m-a vizitat la Pietroșită de mai multe ori, de fiecare dată aducând în servieta cantități apreciabile de manus¬crise, unele mai năzdrăvane (în înțelesul lui Bogza) decât altele, cele mai multe construite cu o vioiciune și imaginație, cu o stăpânire exemplar nestăpânită a invenției celei mai firești. Maturitate, seriozitate, haz… Mircea Horia Simionescu, 2008 Ion Mărculescu are nevoie de aer și de spațiu. Cu inima strânsă, locuiește la oraș, într-un apartament de bloc. Tărâmul lui de predilecție este undeva, la țară, în mijlocul „vastei" sale proprietăți inventariate în câteva detalii: doi pruni, câțiva meri, mai multe buturugi de viță-de-vie, un puț cu apă rece (…) câteva ciori pe coșul casei vecinului. În ce lume pătrundem?… a unui mucalit amator de peisaje și ritmice descifrări asociate unui întreg efort derulat pe tulpina unitară a exuberanței privirii și hedonismului. Henri Zalis – „Un regat numit Marcona", 2008 Aș putea spune că autorul Jurnalului de la Marcona aderă tacit la principiul lui Mircea Horia Simionescu, expus în ultimul său roman/metaroman Cum se face: „Nu poves¬tirea e fragmentară, ci viața". În tentativa sa de a surprinde esența vieții, prozatorul contemporan colaționează detalii aparent insignifiante din: jurnale mai vechi sau mai noi, vise descrise, schițe sau proiecte de atelier, scrisori, mesaje electronice, amintiri disparate etc. Romanul autobiografic proiectat devine astfel un perimetru al experimentului nară¬tiv, conturând aievea caricatura cotidianului banal, susținut de sarcasm, umor și detașare parodică. Cruzimea expresiei și tendința de expunere abreviată a faptelor (idealul său de acuratețe, concizie și spontaneitate fiind cară¬mizile pe care se scria în Antichitate) sunt alte calități ale stilului marca Ion Mărculescu. Un prozator care mizează pe discontinuitate și dezordine epică – după principiul „operei deschise" – spre a construi, cu truda sisifică, edificiul romanului fragmentar, dincolo de orice rețete literare. Nicolae Oprea, 2015