Dune. Seria Dune. Vol.1

Primul volum din seria Dune   • Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatură   Într-un viitor îndepărtat, într-un imperiu interplanetar, condus după reguli feudale, casele nobiliare se luptă pentru supremație. Casa Atreides primește controlul asupra planetei Arakis, singura sursă de mirodenie – cea mai valoroasă și importanța substanță din univers. Asta adâncește vechea rivalitate dintre Casele Atreides și Harkonnen. Leto Atreides și familia lui se vor confrunta nu doar cu o planetă deșertică, neprietenoasă și necunoscută, ci și cu comploturi politice periculoase. O poveste clasică, bogată în sensuri religioase, economice, tehnologice și sociale, o complexitate care o pune definitiv pe lista cărților de citit într-o viață.   O poveste unică… Nu se compară cu nimic, poate doar cu amploarea epică din Stăpânul inelelor. - Arthur C. Clarke   Cel mai important roman SF din toate timpurile. Este convingător, puternic, genial. - Robert A. Heinlein   E posibil ca Dune să fie mai actual acum decât atunci când a fost publicat. - The New Yorker   Unul dintre monumentele science fiction-ului modern. - Chicago Tribune Roman câștigător al premiilor Nebula și Hugo Fragment din cartea "Dune" de Frank Herbert: "Paul își umezi buzele cu vârful limbii. Gândurile i se întoarseră cu o săptămână în urrnă, la ziua în care fusese pus la încercare de Cucernică Maică. Și ea îi vorbise despre ravagiile lipsei de apă. „O să cunoști Câmpiile Funebre", spusese ea. „O să cunoști pustiurile pârjolite, deșertul în care nu rezistă decât mirodenia și viermii nisipurilor. Ochii tăi o să-și întunece culoarea ca să poată suporta văpaia soarelui. O gaură ferită de vânt și ascunsă vederii va fi un adăpost. Va trebui să mergi purtat de propriile tale picioare - fără topter, fără mașină, fără animal care să te care în spate." Paul fusese impresionat mai degrabă de tonul ei - psalmodiat și vibrant - decât de vorbele pe care le rostea. „Lumea Arrakisului khala, e împărăția puștiului. Lunile îți vor fi prietene, soarele - dușman." Paul o simțise pe mama sa părăsindu-și locul de la ușă, venind lângă el. Jessica o privise pe Cucernică Maică și întrebase: „Nu vezi nicio speranță, Cuvioșia Ta?" „Pentru taică-său, nu." Apoi, bătrâna îi făcuse semn Jessicăi să tacă și coborâse privirea spre Paul. „Să nu uiți niciodată ce-am să-ți spun acum, băiete: o lume se sprijină pe patru lucruri..." Ridicase patru degete noduroase. „Învățătura celor înțelepți, dreptatea celor mari, rugăciunile celor credincioși și dârzenia celor bravi. Dar toate astea nu înseamnă nimic..." Își strânsese degetele pumn și încheiase: ,,...fără un conducător care cunoaște arta guvernării. Aceasta să fie știința ta!" Trecuse o săptămână de la vizita Cucernicei Maici. Dar cuvintele pe care le pronunțase își vădeau abia în clipa asta întregul înțeles. Acum, stând în sala de exercițiu, alături de Thufir Hawat, Paul simți mușcătura adâncă a fricii. Ridică privirea. Mentatul îl scrută încruntat. - Ce visai adineaori? - Ai cunoscut-o pe Cucernică Maică? - Vrăjitoarea Dreptvorbitoare de la Curtea Imperială? Un interes brusc anima ochii lui Hawat. - Am cunoscut-o.  - Ea... Paul se poticni. Își dădu seama că nu-i putea destăinui lui Hawat încercarea la care fusese supus. Inhibițiile aveau rădăcini adânci. - Ei? Ce-a făcut? Paul inspiră adânc, de două ori. - A spus un lucru. Închise ochii, redeșteptă cuvintele și, când vorbi, glasul lui împrumută fără voie ceva din tonul bătrânei: - Tu, Paul Atreides, coborâtor din regi, fiu de Duce, trebuie să înveți să conduci. E un lucru pe care nu l-a făcut niciunul dintre strămoșii tăi. Paul deschise ochii. - Vorbele ei m-au înfuriat, continuă el. I-am spus că tatăl meu guvernează o planetă. Mi-a răspuns: „E pe cale s-o piardă." Atunci i-am spus că tata va primi o planetă și mai bogată. A răspuns: „O va pierde și pe aceea." Am vrut să fug la el, să-l avertizez, dar ea a zis că fusese deja avertizat - de tine, de mamă, de mulți alții."