Imparatul-Zeu al Dunei. Seria Dune. Vol.4

Împăratul-Zeu al Dunei este volumul al IV-lea din seria Dune Au trecut milenii întregi peste Arakis, iar planeta cândva deșertică este acum un paradis verde. Leto Atreides, fiul lui Paul Muad’Dib, mântuitorul fremenilor, și împăratul universului, încă trăiește. Sacrificându-și o parte din umanitate ca să salveze viitorul omenirii, Leto s-a contopit cu un vierme de nisip și a ajuns aproape nemuritor.   Dar transformarea nu i-a afectat numai înfățișarea umană, ci și moralitatea. Comportamentul lui despotic a dus la o mișcare de rebeliune avându-i în frunte chiar pe membrii propriei familii. Ceea ce nu știe nimeni este că Leto visează la Poteca de Aur, cea care va reda omenirii voința de a acționa și de a nu se lăsa condusă de nicio ființă care să dețină controlul absolut, nici măcar de el.   Viața trebuie să continue, echilibrul ecologic trebuie restabilit.   Împăratul-Zeu al Dunei este încă un pas pe care Frank Herbert îl face în desăvârșirea capodoperei Dune. Viața merge mai departe pe planeta lui îndepărtată, și soarta oamenilor depinde, ca în mituri, de o jertfă. - The Guardian Fragment din romanul "Împăratul-Zeu al Dunei. Seria Dune. Vol.4" de Frank Herbert "Duncanul ținea sub braț mapa cafenie împletită din fibre, pe care-o purta cu el de ani buni. De obicei, conținea documentele pe care-și baza rapoartele, dar astăzi părea umflată de o greutate nefirească. Laserul ixian. Idaho înainta, în acest timp, fără a-și lua ochii de la fața lui Leto. Fata Împăratului-Zeu era, în mod tulburător, cea a unui Atreides, cu trăsăturile fine și ochii complet albaștri, care, pentru cei slabi de înger, constituiau o agresiune în sine. Fata aceea părea îngropată într-o glugă cenușie, formată din cutele mărunte ale pielii păstrăvului de nisip, despre care Idaho știa că se puteau închide fulgerător, într-un reflex de apărare instantaneu. Un fel de clipit de față, în locul unui clipit de ochi. Iar pielea ei era de un roz neașteptat în griul din jur. Cu greu puteai evita gândul că fata lui Leto reprezenta ceva aproape obscen, o fărâmă rătăcită de umanitate, capturată de o monstruozitate neomenească. Idaho se opri la doar șase pași de Carul Regal, fără a încerca să-și ascundă înverșunarea. Nici măcar nu se întreba dacă Leto știa de laser. Imperiul acesta se îndepărtase prea mult de vechea morală a Atreizilor, transformându-se într-un moloh nepăsător, ce strivea, în calea lui, ființe nevinovate. Trebuia suprimat! - Am venit să discutăm despre Siona și alte câteva probleme, spuse Idaho, întorcând mapa în așa fel încât să poată scoate cu ușurință laserul. - Foarte bine, răspunse Leto pe un ton plictisit. - Siona este singura care a scăpat, dar mai are încă o bază plină de rebeli. - Crezi că nu știu? - Cunosc toleranța periculoasă pe care-o acorzi rebelilor! Ceea ce nu cunosc este conținutul pachetului pe care l-a furat ea. - Ah, ce-a furat? Toate planurile Citadelei. Pentru o clipă, Idaho redeveni Comandantul Gărzii Imperiale, profund șocat de o asemenea încălcare a regulilor de securitate. - Și ai lăsat-o să fugă cu ele? "