eBook Efectele secundare ale vietii

Un roman polifonic de mare virtuozitate, în care cinci voci se îmbină și conturează o secvență tensionată din prezent. Nu lipsește din decor un detectiv improvizat (de meserie psihiatru), admirator al locotenentului Colombo, o jurnalistă de succes, un reputat om de știință, o femeie dezamăgită și – miezul cărții – un autist, care are partitura cea mai originală. Depășind imediatul, se aude în carte și un discurs de primire în Academia Română, care povestește idei, cu inteligență și plasticitate. (Aici veți găsi explicația "sentimentala" a titlului.) Reușita cea mare a unui romancier este că realitatea să-i copieze cartea, nu invers. Vlad Zografi a scris un roman de actualitate românească și nu rămâne decât ca fiecare cititor să-i verifice, pe pielea lui, credibilitatea. Sfatul criticului: nu citiți această carte, ci ascultați-o așa cum se ascultă muzica: este o simfonie contemporană. - Ioana Pârvulescu Ilustrația copertei: Agata Tabăcu Fragment din ebook: „Nu, nu din milă, stai liniștită. Mila...“ și Panait a făcut un gest scârbit. „De teamă, le e frică de cerșetori. Le dau banu’ și se protejează împotriva lor. Își închipuie că scăpă. Și tu te protejezi prea mult.“ De data asta Andrei și- a abandonat norul: „Cred că supralicitezi, maestre.“ „Poate“, i- a răspuns Panait, care acum părea să- l bage în seamă pentru prima dată. Îl privea strângând din pleoape, dar Andrei era iarăși în nori. Sprâncenatul și- a aprins o țigară. Deși nu suport fumul, n- am zis nimic. Panait s- a întors spre mine: „Cum te cheamă?“ „Nadia.“ „Mda, se potrivește.“ În alte condiții, aș fi știut să reacționez. Parcă nu- i ardea totuși de glume proaste, nici vocea lui nu suna penibil. Căutând un punct de sprijin, mi- au căzut ochii pe labirintul din tricoul jegos al lui Panait. Și atunci s- a trezit Andrei: „Crezi că numele spune ceva despre om?“ „Nimic nu e întâmplator“, a zis Panait. Ce clișeu! Dar, ciudat lucru, în gura lui nu sună rău, ba chiar mi se părea firesc. Andrei a pufnit în râs, ceea ce m- a derutat și mai tare, pentru că- i dădeam dreptate, însă eram la mii de kilometri de el. Andrei m- a simțit – da, uneori mă simte. S- a închis în sine, s- a apucat iar să urmărească norul ăla idiot de pe cer. Rănit,jignit. În stilul lui. „Ce înțelegi tu din lumea asta?“ Labirintul se desena roșu- cărămiziu pe tricoul kaki presărat cu pete de grăsime. „Ești manipulată, toți sunt manipulați.“ Vocea lui Panait era caldă, avea ceva profesionist. O fi actor, mi- am zis eu, dintr- ăștia care citesc textele la Teleenciclopedia, dintr- ăștia care- ți vorbesc despre temple maya, insecte, păsări migratoare, insule vulcanice și expediții la Polul Sud. Ceilalți doi bărboși nu se mai uitau la țațele mele, păreau preocupați de curul unei fete care servea la masă alăturată. Și s- a trezit din nou Andrei: „Cine manipulează, maestre?“