eBook O curiozitate fara margini

Dawkins cercetătorul și Dawkins omul sunt la fel de prezenți în acest volum de memorii din prima parte a vieții autorului, care încep cu copilăria idilică petrecută în Africa și se încheie cu povestea scrierii și publicării Genei egoiste, una dintre cele mai importante cărți ale secolului XX. Pentru omul de știință, esențiale au fost două evenimente biografice: admiterea, în 1959, la Oxford, la Departamentul de Zoologie, unde a beneficiat de celebrul sistem „tutorial“ al universității, care i-a cultivat și rafinat curiozitatea pentru lumea vie; iar mai apoi intrarea în grupul de cercetare condus de marele său mentor, etologul Niko Tinbergen. După o teză de doctorat strălucită, urmează fecunda perioadă experimentală de la Berkeley, revenirea la Oxford, în 1970, și continuarea cercetărilor folosind intens posibilitățile computerelor din acea vreme. Scrisă cu talent, ca toate cărțile lui Richard Dawkins, combinând istorii amuzante și versuri iubite cu interpretări de experimente și cu mari idei din biologie povestite pe înțelesul nespecialiștilor, O curiozitate fără margini „este menită – cum spunea Michael Shermer – să devină o carte clasică în analele autobiografiei științifice“. Tot pe atunci am început și tutorialele cu Niko Tinbergen pe tema comportamentului animal – și viața mea s-a schimbat. […] Se pare că-i făcusem o impresie bună lui Niko: în raportul de la sfârșitul anului prezentat colegiului, a spus că sunt cel mai bun student pe care l-a avut vreodată […]. M-a încurajat înde-ajuns ca să-l întreb dacă ar fi de acord să mă ia sub aripa lui ca student cercetător; spre enorma mea încântare, a acceptat. Viitorul îmi era asigurat, cel puțin pentru următorii trei ani. Și pentru tot restul vieții, dacă stau să mă gândesc mai bine. - Richard Dawkins Fragment din ebook: Prietenosul controlor de pașapoarte nu știa că englezilor li se dă uneori un nume de familie care e trecut primul, și abia după acesta vine numele ales de părinți. Dintotdeauna mi se spusese Richard, la fel cum dintotdeauna pe tata îl chemase John. De primul nostru nume, Clinton, pur și simplu uitaserăm, după cum fusese, de altfel, și intenția părinților noștri. Pentru mine era doar o vagă sursă de iritare, de care m-aș fi lipsit cu dragă inimă (în ciuda surprinzătoarei revelații că așa aveam aceleași inițiale ca Charles Robert Darwin). Dar, vai, cine putea să anticipeze Departamentul de Securitate teritorială al Statelor unite! Dat fiind că a ne scana încălțările și a ne raționaliza pasta de dinți nu era îndeajuns, au hotărât ca orice persoană care intră în America să călătorească folosindu-se de primul nume, întocmai cum apare în pașaport. Prin urmare, a trebuit să-mi lepăd identitatea de-o viață – Richard – și să devin Clinton R. Dawkins când am achiziționat biletele de avion către State și, desigur, când am completat niște formulare importante, precum cele care îți cer explicit să negi că ai fi venit în Sua pentru a demola constituția prin forța armelor. („unic scop al vizitei“ a fost constituția prin forța armelor („ Unic scop al vizitei” a fost răspunsul jurnalistului Gilbert Harding a încercat să riposteze la genul acesta de întrebare; astăzi, o asemenea cutezanță te poate distruge.)