Ecou de azur

    Autoare a 12 volume de scrieri în versuri și în proză, Viorica Popescu, din perspectiva vârstei mature, privește existența și creația cu ochii înțelepciunii și ai prețuirii a tot ceea ce înseamnă dar divin. Azurul poemelor sale din volumul ultim „Ecou de azur" – cuprinde o scânteie de viață adevărată, asupra căreia poeta meditează răscolind sensurile cuvintelor ce definesc misterul și adevărul dinspre un„a fi" ca început și sfârșit. Întreg volumul de poeme „Ecou de azur" pare a fi un puzzle greu de descifrat, deoarece temele abordate alternează neașteptat și surprinzător într-o ne/ordine cuceritoare, introspectând frumosul, iubirea, bucuria, timpul, existența umană, în raport cu divinitatea, natura, actul creației în sine, ca dar, acceptare și optimism robust în fața implacabilului dat. (Niculina Apostol)         Fragment:       “MODEL DE IUBIRE        Livada/copacii     Sunt modelul ființei     Total îndreptățite     Să-și împlinească     Multiple cerințe        Când sunt mici     Te fac să-i ocrotești     Să speri, să-i iubești      Apoi întoarnă iubirea, visarea     În sărut înfiorat de frunze     Și-n vise de mai     Înflorite în noapte        Întind brațe-ramuri     Să învețe zborul     Prin doruri      Păcălesc timpu și-i pun     Inel de logodnă     Chiar în trupul lor de inele        Și nici chiar după moarte     Nu sunt învinși     Crengile în cruce     Fruntea-n țărână      Sunt tot simboluri -     De înțelepciune”