Eleanor Oliphant se simte excelent

Uimitorul roman de debut al lui Gail Honeyman prezinta povestea unei fete care a invatat sa supravietuiasca, fara sa stie insa cum sa traiasca sau sa iubeasca. Eleanor Oliphant, o femeie in varsta de 30 de ani, duce o viata simpla. Ea poarta aceleasi haine in fiecare zi, mananca aceeasi mancare la masa de pranz si cumpara invariabil o pizza si doua sticle de votca pentru weekend, pe care il petrece palavragind la telefon cu Mami. Lumea sa rigida si ordonata este intoarsa pe dos inca de la inceputul romanului, iar calatoria ca un roller coaster care urmeaza este nu numai sfasietor de trista, ci si induiosator de amuzanta. Fragment din roman: "Vineri, in drum spre munca, in autobuz, ma simteam ciudat de calma. Nu bausem votca, dupa discutia cu Mami, dar doar pentru ca nu mai aveam deloc si pentru ca, nu am vrut sa ies singura pe intuneric ca sa-mi iau. Mereu mingura, mereu intuneric. Asa ca, in schimb, mi-am facut o ceasca, de ceai si am citit din cartea mea, distrasa din cand in cand de unghiile mele verzi si ostentative in timp ce dadeam paginile. Deja avusesem parte de prea multe fructe tropicale si aveam nevoie de ceva care sa ajute cu problemele inimii. Ratiune si simtire. Inca este una dintre preferatele mele: top cinci, cu siguranta. Imi place povestea lui Elinor si Marianne si modul atat de atent in care se desfasoara. Totul are un final fericit, ceea ce este extrem de nerealist, dar, trebuie sa recunosc, satisfacator din punct de vedere narativ. Inteleg de ce doamna Austen se oupunea conventiilor. Interesant este ca, in ciuda gusturilor mele literare variate, nu am dat peste multe eroine numite Eleanor, in oricare dintre variantele de grafie. Poate de aceea au ales acest nume pentru mine. Dupa cateva capitole, foarte familiare, ma, dusesem la culcare, dar nu dormisem deloc. Cu toate acestea, o noapte fara odihna nu parea, in mod surprinzator, sa aiba vreun efect negativ, asa ca ma simteam luminoasa, si atenta in timp ce autobuzul isi croia drum prin traficul de dimineata. Poate ca eram unul dintre acei oameni care, la fel ca fosta baroneasa, Thatcher, pur si simplu nu mai aveau nevoie de somn. Am luat un exemplar al ziarului gratuit, care este aruncat intotdeauna pe scaunele de autobuz, si am inceput sa-l frunzaresc. O femeie portocalie, de care nu mai auzisem pana, atunci se casatorise pentru a opta oara. Un panda in captivitate isi "reabsorbi" propriul fat, incheindu-si astfel sarcina - m-am uitat pe fereastra pentru un moment, in timp ce incercam, fara sa reusesc, sa inteleg sistemul de reproducere al unui panda. Si, la pagina zece, se descoperisera dovezi ale abuzului sistematic si pe scara larga al baietilor si al fetelor minore dintr-o serie de centre pentru tineri. Stirile fusesera prezentate in aceasta ordine. Am dat din cap dezaprobator si, cand eram pe cale sa scap de ziar, un anunt mic mi-a atras atentia. The Cuttings, spunea, cu un logo al unui tren de mare viteza, care gonea pe o sina. L-am observat pentru ca raspunsul la doisprezece orizontal din integrama de ieri era Shinkansen. Astfel de coincidente mici pot face viata mai interesanta. M-am uitat la continut, care parea a fi o instiintare legata de evenimentele viitoare din locul respectiv. Inghesuita intre doi artisti de care nu auzisem niciodata, era o lista a evenimentelor de vineri. Din seara aceea. Am vazut numele unei trupe - evident, nu mai auzisem de ei, apoi, cu litere mai mici, aparea numele muzicianului! Am scapat pe jos hartia, apoi am luat-o din nou. Nimeni nu a observat. Am smuls anuntul, l-am impaturit cu atentie si l-am pus in buzunarul interior al gentii mele. Asta era chiar oportunitatea pe care o asteptam. Scris in stele, oferit mie de catre Soarta."