Eminescu si Teleormanul. Un caz pentru istoria literara

Volumul relevă o vastă cercetare privind legăturile lui Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii românești”, cum l-a numit filosoful Constantin Noica, cu județul Teleorman, cuprinzând capitole distincte despre trecerile lui Eminescu prin Teleorman (în anii 1866, 1867 și 1868), legăturile poetului cu teleormăneni din București (Grigore G. Păucescu, Anghel Demetriescu, Dimitrie Teleor și George Secășanu, în perioada cât a lucrat la ziarul „Timpul”), prezența Teleormanului în opera sa poetică, în culegerile sale de folclor și în vasta sa publicistică (care se referă și la o întreagă pleiadă de politicieni originari din acest județ), dar mai ales despre prețuitorii și exegeții săi din Teleorman (de la Dimitrie Teleor, la Gala Galaction – ca biografi, de la Grigore G. Păucescu și Anghel Demetriescu, primii săi cinstitori, la Constantin Noica, George Bălan, Marin Tarangul, George Gana – că exegeți de marcă în eminescologie), fără a lăsa deoparte prețuirea de care s-a bucurat din partea altor exegeți sau din partea unui scriitor de talia lui Marin Preda, ori felul cum a fost cinstit în Teleormanul „de acasa”. În esență, volumul pune în evidență contribuția Teleormanului în constituirea „Patrimoniului Eminescu”, pe baza unei acribioase cercetări documentare și bibliografice, cu multe chestiuni și perspective inedite, fiind însoțită și de un album foto-documentar, cu fotografii și facsimile care dublează informația din cuprinsul acestuia. Implicit, volumul este și o contribuție la „Bibliografia Eminescu”, semnalând deopotrivă nu puține aspecte la care se referă articole, însemnări sau evocări intruvabile.