PDF

Cartea Energia spirituală PDF

de Henri Bergson

Energia spirituală, Henri Bergson – copertă

Cauți Cartea Energia spirituală PDF de Henri Bergson? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Energia spirituală - Henri Bergson

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură în 1927 Energia spirituală, volum tipărit inițial în 1919, adună șapte dintre cele mai importante eseuri ale lui Henri Bergson (1859-1941), membru al Academiei Franceze (din 1914), premiat Nobel pentru Literatură (în 1927, ca „o recunoaștere a ideilor lui bogate și incitante și a strălucitei măiestrii cu care au fost înfățișate”). Psihologic (în Visul sau în Conștiința și viața), filosofic (în Sufletul și corpul sau în Creierul și gândirea: o iluzie filosofică), raționamentul lui Bergson este cuceritor prin coerență și plasticitate. „Energia” este atestată aici numai prin acțiuni care trec dincolo de varii bariere, nu cele ale unui dualism abstract, ci unele care opun o rezistență concretă, aceea a moralei sau a religiei. Astfel, în fiecare dintre aceste texte, deja clasicizate, găsim atât unitatea cât și diversitatea unei opere care a reprezentat o cotitură în gândirea contemporană. Dacă am urma diagnosticul oferit de Leo Freuler conform căruia, filosofic, secolul al XIX-lea - mai ales după 1850 - este marcat, în general, de tensiunea dintre filosofie și știință, am putea adăuga că secolul XX - mai ales după Primul Război Mondial - este marcat de tensiunea dintre filosofie și istorie. În perioada de după război, „celălalt” și „dincolo” din filosofie erau elementele istorice esențiale care au schimbat întregul peisaj intelectual european. Mai mult chiar: înlocuirea științei cu istoria a fost, în majoritatea cazurilor, angajată de o poziție foarte critică față de știință. Marea promisiune de emancipare venită prin raționalitatea științifică și progresul tehnic a provocat o reacție critică de mare amploare, care a ajuns să contamineze și critica față de ideea de progres în sine. Energia spirituală, subsumând texte din prima perioadă bergsoniană, este, astfel, o carte de trecere; conține o relație specială cu știința, dar, cu toate acestea, anunță necesitatea de a include istoria și cultura în centrul gândirii științifice-filosofice. Cu alte cuvinte, Bergson ne dă posibilitatea de a gândi dimensiunea practicii (cultură, istorie, moralitate, societate, antropologie), pornind de la un referențial bazat pe investigațiile asupra naturii. - Lucian Pricop

Cauți Energia spirituală în format PDF? Gândește-te la Henri Bergson.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Henri Bergson a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Henri Bergson a investit-o în Energia spirituală.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Energia spirituală

Cine a scris cartea Energia spirituală?

Energia spirituală a fost scrisă de Henri Bergson.

Câte pagini are Energia spirituală?

Energia spirituală are 208 de pagini.

Unde găsesc Energia spirituală în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Energia spirituală?

Compară prețurile pe pagina cărții Energia spirituală sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Henri Bergson

Ai mai jos lista de cărți scrise de Henri Bergson. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.