Secolul al XX-lea a cunoscut cele mai mari conflicte din istorie din punct de vedere al durității acțiunilor militare, tipurilor de armament folosit, numărului de victime. Conflictul a durat de la 1 septembrie 1939 până la 9 mai 1945, cu precizarea că în Orientul Extrem acesta s-a desfășurat până la capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, capitulare influențată decisiv și de atacurile cu bomba nucleară asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki la 6, respectiv 9 august 1945, executate de către Statele Unite ale Americii. Pentru prima oară, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a pus problema instituirii unor tribunale internaționale care să judece crimele de război. Până atunci, crimele de război fuseseră pedepsite de către tribunalele naționale, militare și civile, care puteau constata încălcarea legilor războiului, relele tratamente aplicate prizonierilor de război, care contraveneau Convenției de la Geneva din 1929 și Convenției de la Londra din 1933 privind definirea agresiunii și a agresorului. În Germania nazistă, în perioada 1933-1945, au funcționat lagăre de concentrare, în care erau internați inamicii politici, persoanele care conform ideologiei naziste promovate de către Alfred Rosenberg erau considerate ca aparținând „raselor inferioare”, acuzații de spionaj, trădare, prizonierii de război sovietici etc. Inițial, lagărele de concentrare s-au înființat în Germania, dar, după începutul războiului, acestea au fost construite și în teritorii ocupate, ca de exemplu în Polonia. Persoanele arestate și deținute în lagăre puteau fi condamnate de instanțe mai mult sau mai puțin arbitrare, dar și persoane care nu au fost niciodată judecate, ci închise prin decizii ideologice și conjuncturale (evreii, rromii, prizonierii de război sovietici etc.). - Carmen Zamfirescu
