Cu peste un mileniu și jumătate înainte de a fi fost create poemele homerice, pe vremea când apele Tigrului și Eufratului nu se împreunaseră încă - pentru că într-o singură albie, cea a Shat-El-Arăb-ului, să se verse în Golful Persic - în Mesopotamia, «țara dintre cele două fluvii», scribii scrijeleau pe plăci de cărămidă arsă, în ciudata lor scriere cuneiformă, cea dintâi epopee a lumii. Mai veche decât Iliada și Odiseea, mai veche decât Biblia, epopeea care cânta vitejiile și suferințele lui Ghilgameș, legendarul rege al Urukului, avea să-și ia locul de cinste - orânduită în douăsprezece tablete numerotate cu grijă - în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, în cel dintâi veac înaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentală ceea ce aveau să fie poemele homerice pentru Grecia celui dintâi mileniu înaintea erei noastre și, de pildă, Cântecul lui Roland pentru Franța celui de-al XII-lea secol: glorificarea unui erou, chintesență a bravurii poporului său. Poemul nu-și datorește însă valoarea universală numai vechimii, ci mai cu seamă deosebitelor sale merite care privesc deopotrivă calitatea și caracterul operei. Amestec de întâmplări minunate, de multe ori dramatice, cu profunde învățături morale, el ne înfățișează pe cel dintâi erou tragic al tuturor timpurilor.
