Noul volum al lui Vintilă Mihăilescu conturează imaginea societății românești contemporane, trecînd de la realitatea imediată, cu noile „tehnici ale sinelui” și device-uri ce creează dependența, la „actualitatea trecutului”, ținut la loc sigur în memoria colectivă, ori la „dilemele viitorului”, pîndit prin oglinzi magice înainte de-a fi înțeles întîi și-ntîi realitatea timpurilor în care ne ducem traiul. Incursiunile spumoase în istoria noastră mai recentă sau mai îndepărtată explică mentalități și obiceiuri vechi de cînd lumea, ubicua diviziune dintre noi și celălalt, legăturile candide dintre „rumani” și licorile făurite pe teritoriul nostru cu-atîta meșteșugire de-a lungul istoriei zbuciumate, toate acestea făcînd că Etnogeneză și țuica să fie o lectură care ne invită la introspecție.
În Weltanschauung-ul românesc, autoritatea în general și statul în particular sînt îndepărtate –sau trebuie să fie îndepărtate: sînt suspecte din principiu, trebuie evitate pe cît posibil sau păcălite cînd se poate. Cu toate acestea – sau poate tocmai de aceea... –, această reticență structurală a fost însoțită mai totdeauna și de o dorință secretă de autoritate puternică și justițiară, de un Vlad Țepeș sau măcar un nepot al lui, care să ne rezolve nenumăratele probleme și dileme. - Vintilă Mihăilescu
