Euforia

După ce abia și-a ratat sinuciderea, Andrew Bankson, antropolog englez aflat pe urmele tribului Kiona, se reîntîlnește în timpul unei călătorii cu un vechi confrate, cîndva coleg de facultate. Împreună cu Nell, soția sa, Fen se află în căutarea unui nou trib pe care să-l studieze. Nell Stone este savanta răzbătătoare și respectată, iar Fen, un bărbat carismatic umbrit de succesul perechii sale. Cînd eforturile lor de a străluci în lumea științei par zadarnice, Bankson îi ajută să-și găsească tribul, o societate primitivă cu îndeletniciri artistice dominată de femei: Tam. Pasiunea pentru antropologie a lui Nell și prietenia lui Fen îl ajută pe Bankson să uite de gîndul sinuciderii. Numai că legătura dintre Nell și Bankson se transformă pe nesimțite în altceva, apropierea lor născînd sentimente care vor pune în primejdie tot ce i-a legat pînă atunci. Inspirat din viața celebrei cercetătoare Margaret Mead, romanul Euforia este povestea extraordinarei aventuri a trei tineri prinși între valul propriilor pasiuni și un neașteptat triunghi amoros care le amenință prietenia și cariera, poate chiar viața. „O povestire cu viață proprie, incitantă, care te provoacă să-i descoperi sursele... Lily King construiește între cele trei personaje o relație intensă, seducătoare, marcată în permanență de tensiune sexuală și intelectuală.” (San Francisco Chronicle) „Iată un roman recomandat iubitorilor de cărți-cult despre explorarea de noi teritorii și conflictul dintre culturi, de la Inima întunericului a lui Joseph Conrad pînă la O lume se destramă de Chinuă Achebe.” (Library Journal) „De o frumusețe stranie, plin de senzualitate și de imagini uimitoare de la un capăt la altul, Euforia este un tur de forță, un roman care te incită cu fiecare pagină.” (NPR.com) Traducere din limba engleză și note de Sînziana Dragoș. Roman finalist la National Book Critics Circle Awards 2014 Fragment din roman: "Am cunoscut-o pe Helen Benjamin abia în 1938, când am participat amândoi la Congresul Internațional de Antropologie și Etnologie de la Copenhaga. M-am dus la masă rotundă condusă de ea, unde se discută despre eugenie. Ea era singura împotriva acestei idei și singura care susținea ceva logic. Felul în care vorbea și își mișcă mâinile mi-a adus aminte de Nell. De îndată ce dezbaterea s-a terminat, m-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă. Dar ea a reușit să coboare iute de pe scenă și să mă prindă din urmă pe holul de la intrare, înainte ca eu să apuc să mă strecor afară. Părea că-mi cunoaște toate părerile și sentimentele și mi-a mulțumit că am venit la dezbaterea ei. Mi-a întins un plic mare. Asta era ceva cu care eram deja obișnuit, ca unii oameni să creadă că aș putea să-i ajut să-și publice manuscrisele, dar venind din partea lui Helen nu avea nici nu sens. Cartea ei, Arc of Culture, avusese un mare succes, și bruma de recunoaștere pe care o dobândisem până atunci - prin Schemă și prin cartea mea despre tribul Kiona - se datora în mare parte operei ei. Nu am deschis plicul decât când mă aflam în tren, înapoîndu-mă la Calais. Mândru de mine, mi-am vârât mâna în plicul cafeniu. Nu era un manuscris, ci o cărticică din hârtie albă de scris îmbrăcată în pânză din scoarța de copac, împăturită în două și cusută pe mijloc. Și, prins cu o agrafă, era un bilet de la Helen: De câte ori alungea într-un loc nou, făcea câte una dintr-astea și le ținea ascunse în căptușeala unui cufăr, ferite de ochi iscoditori. Pe celelalte le-am păstrat eu, dar pe aceasta cred că e bine să o ai dumneata. Nu erau mai mult de patruzeci de pagini, multe nescrise până la sfârșit. Notițele descriau trei luni și jumătate, începând cu prima ei zi petrecută la tribul Tam. 03.01 04.01 Am legat carnetul ăsta nou ieri dar m-au intimidat prea tare paginile astea albe și goale ca să pot scrie vreun cuvânt. Voiam să scriu despre Bankson, dar am simțit că nu se cuvine. I-am scris lui Helen în schimb, și-am reușit să nu pomenesc de el nici măcar o dată. Corpul meu se simte mai bine. Ce jalnic ca o mare parte din durere a dispărut când i-a acordat cineva un pic de atenție. Casa asta provizorie pe care ne-au dat-o se numește Casa lui Zâmbun. Sau poate că ar trebui să scriu Xambun, cu voce joasă & plin de speranță, de parcă simplă rostire ar putea aduce mai aproape ceva puternic, sunt convinsă că e un spirit sau un strămoș, deși nu simt nimic aici așa cum am simțit în alte case făcute special pentru morți. Și dacă ar fi un spirit, de ce ne-ar lăsa pe noi să-i profanăm casă? Aș vrea să scriu mai mult, dar sunt prea multe simțiri care mă gâtuiesc. 06.01 Dar de ce oare s-a făcut atâta zarvă în jurul lui? Dacă a fost cumva vreodată rece sau arogant sau limitat cele 25 de luni petrecute cu tribul Kiona trebuie să-l fi vindecat de tot. Greu de crezut poveștile despre inimi zdrobite lăsate în urmă în Anglia. Plus că Fen zice că e anormal. Dar ce-am văzut eu e o prăjină de om șovăitor, răvășit, inexplicabil de vulnerabil. Un zgârie-nori pe lângă mine. Nu cred că am mai văzut atâta sensibilitate și înălțime puse la un loc. Bărbații foarte înalți sunt de obicei distanți și nepăsători din fire (William Paul G. etc). Port ochelarii fratelui său mort."