Carte

Euharistia, Taina Imparatiei

de Alexander Schmemann

Euharistia, Taina Imparatiei, Alexander Schmemann – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Euharistia, Taina Imparatiei – Alexander Schmemann

Îndrăznim să afirmăm că lucrarea părintelui Alexander Schmemann este mult grăitoare pentru toți – clerici și laici, teologi și neteologi. Ea nu este o carte de filosofie religioasă, ci are un conținut izvorât din trăirea inimii lui curate de preot și de profesor, înrădăcinată în credința vie și lu­­cratoare și luminată de har. Cei care o vor citi cu mintea în inimă credem că își vor restructura și reevaluă concepția asupra creștinismului, asupra Bisericii, asupra Sfintei Li­­tur­ghii, dar mai ales asupra Sfintei Euhariștii și vor pătrunde astfel esența și valoarea incomensurabilă și universală a Euharistiei, ca Jertfă a Împărăției, ca Viața vieții noastre. În această lucrare de acum clasică a teologiei ­liturgice, autorul cheamă nu la reforme și modernizări ale vieții ­cul­ti­ce, ci la o întoarcere către viziunea și experiența pe care Euharistia le‑a adus chiar de la început în viața Bise­ricii. Analizând pas cu pas Euharistia, părintele Schmemann își inițiază cititorii, într‑un mod elocvent și clar, în Cina Împărăției.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Euharistia, Taina Imparatiei?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Euharistia, Taina Imparatiei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Euharistia, Taina Imparatiei

Cine a scris cartea Euharistia, Taina Imparatiei?

Euharistia, Taina Imparatiei a fost scrisă de Alexander Schmemann.

În ce an a apărut Euharistia, Taina Imparatiei?

Euharistia, Taina Imparatiei a apărut în anul 2012. Vezi și topul de cărți din 2012.

Câte pagini are Euharistia, Taina Imparatiei?

Euharistia, Taina Imparatiei are 296 de pagini.

La ce editură a apărut Euharistia, Taina Imparatiei?

Euharistia, Taina Imparatiei a fost publicată la editura SOPHIA.

Care este cel mai mic preț pentru Euharistia, Taina Imparatiei?

Cel mai mic preț găsit acum este 26.95 lei.

Există Euharistia, Taina Imparatiei în format PDF?

Poți verifica Euharistia, Taina Imparatiei în format PDF.

Cărți scrise de Alexander Schmemann

Ai mai jos lista de cărți scrise de Alexander Schmemann. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.