Dacă ai trăit într-o izolare totală... ți-ai fi dat seama că totul era rău? Apreciat de Lee Child și Karin Slaughter, și cu siguranță de fanii filmelor The Girl on the Train (Fată din tren) și Stormy Nights (Văduvă), Evadarea din mlaștină este un fermecător thriller psihologic de suspans. O femeie trebuie să riște tot pentru a vâna bărbatul periculos din trecutul ei care amenința să-i distrugă viitorul: tatăl său, nimeni altul decât un notoriu răpitor de copii, evadat dintr-o închisoare de maximă securitate. Fragment din romanul "Evadarea din mlaștină" de Karen Dionne: „- Nu l-am văzut și n-am vorbit cu el din ziua în care am plecat din mlaștină. Polițistul ridică din sprânceană. Nu-mi dau seama la ce se gândește. Locuiesc la optzeci de kilometri de închisoarea unde tata a stat închis treisprezece ani și n-am mers niciodată să-l vizitez? - Așadar, de treisprezece ani, rostește el, ia un pix și un carnet din buzunarul de la cămașă și dă să scrie numărul. - Cincisprezece, îl corectez eu. După ce mama și cu mine am plecat din mlaștină, tata a rătăcit prin sălbăticia din Upper Peninsula timp de doi ani până să fie prins. Polițistul știe asta la fel de bine ca mine. Își stabilește o bază, punând o întrebare la care știe deja răspunsul, ca să-și dea seama pe parcurs când mint și când spun adevărul. Nu că aș avea vreun motiv să mint, dar el nu știe asta. Înțeleg că trebuie să mă considere suspectă până se dovedește contrariul. Deținuții nu evadează dintr-o închisoare de maximă siguranță decât dacă au parte de ajutor, indiferent că e cineva din interior sau din exterior. Ca mine. - Corect. Deci n-ați vorbit cu tatăl dumneavoastră de cincisprezece ani. - Puteți verifica registrele de vizitatori dacă nu mă credeți, spun eu, deși nu mă îndoiesc că au făcut-o deja. Desfășurătoarele la telefon. Orice. Vă spun adevărul. Asta nu înseamnă că nu m-am gândit de multe ori să-l vizitez pe tata în închisoare. Când l-a prins poliția prima dată, eram disperată să-l văd. Newberry e un oraș mic, iar închisoarea unde l-au ținut până la audiere era doar la câteva străzi distanța de școala mea; aș fi putut merge pe jos după ore sau m-aș fi putut duce cu bicicleta de câte ori voiam. Nu cred că m-ar fi împiedicat cineva să stau câteva minute cu tata. Însă îmi era teamă. Aveam paisprezece ani. Trecuseră doi ani. Mă schimbasem, poate că și el se schimbase. Mă temeam că ar fi refuzat să mă vadă. Că era supărat pe mine, pentru că din vina mea l-au prins. După ce a fost condamnat, nimeni n-avea de gând să conducă o sută șaizeci de kilometri din Newberry până în Marquette și înapoi ca să-l vizitez la închisoare chiar dacă aș fi avut curaj să întreb. Mai târziu, când mi-am schimbat numele de familie și mă deplasăm singură, tot nu l-aș fi vizitat, deoarece trebuia să arăt legitimația și să-mi scriu numele pe lista de vizitatori, însă nu voiam ca viața mea cea nouă să se intersecteze cu cea veche. În orice caz, nu era ca și când mă chinuia dorul să-l văd. Ideea de a merge în vizită apărea doar arareori, de obicei când Stephen se juca afară sau în casă cu fetele și ceva din felul în care interacționau îmi amintea de zilele de odinioară când eram împreună. Ultima dată când m-am gândit serios să iau legătura cu tata a fost în urmă cu doi ani, când a murit mama. A fost o perioadă grea. Nu puteam să reacționez față de moartea mamei fără să risc să facă legătura cineva și să-și dea seama cine eram. Mă aflam într-un program de protecție a martorilor impus de mine însămi; dacă aveam de gând să-mi păstrez viața cea nouă, trebuia să tai orice legătură cu cea veche. Totuși am fost singurul copil al mamei și mi se părea o trădare să nu merg la înmormântarea ei. Mă chinuia și ideea că n-aveam s-o mai văd sau să mai vorbesc cu ea vreodată. Nu voiam să se întâmple același lucru cu tata. Poate m-aș fi prefăcut că eram o admiratoare a deținuților sau o jurnalistă dacă se întreba cineva de ce am apărut deodată să-l vizitez. Dar ar fi trebuit ca tata să se comporte conform planului ca să funcționeze și n-aveam cum să știu dinainte dacă era de acord să facă asta sau dacă se prindea singur. - Aveți idee încotro ar fi putut s-o ia? mă întreabă polițistul. Ce plănuiește? - Niciuna. În afară de dorința evidentă de a crește distanța cât mai mult dintre el și oamenii care-l urmăresc, sunt tentată să adaug eu, însă știu că nu e cazul să-i enervez pe oamenii înarmați. Mă gândesc în treacăt să cer informații noi despre urmărire, dar faptul că-mi solicită ajutorul mă lămurește cu tot ce trebuie să știu.” Un thriller psihologic construit minuțios pe baza unei povesti ample și deosebit de captivantă. Personajul principal, Helena Pelletier, este rezultatul a paisprezece ani de captivitate. Tatăl său, un răpitor pedofil, a rupt-o pe mama sa din societate și a izolat-o în sălbăticie pe când era doar un copil. A crescut timp de doisprezece ani fără a avea alt contact uman în afară de cel cu părinții săi, fără să cunoască noțiuni precum electricitate, învățământ sau sistem sanitar. A învățat de la tatăl său, în ciuda episoadelor de agresivitate fizică și verbal, cum să supraviețuiască în sălbăticie. După doisprezece ani, reușește să evadeze împreună cu mama sa nebănuind că integrarea acesteia în societate după o absență atât de îndelungată va fi deosebit de anevoioasă. Nici pentru Helena, care era la primul contact cu tot ce înseamnă civilizație, îmbrățișarea libertății nu era un proces facil și natural ci mai degrabă, reținut și stângaci. La granița dintre copilărie și pubertate, la o vârstă vulnerabilă, Helena resimte puternic lipsa traiului în pustie și duce o luptă puternică pendulând între ură pentru tatăl său și dorul după stilul de viață pe care acesta reușea să îl asigure pentru toți trei. În ciuda regimului auster impus de propriul părinte, Helena s-a bucurat de tihna sălbăticiei astfel că șocul aducerii ei în societate a fost cu atât mai mare. Violența etnică, războaiele, foametea sau ura rasială erau doar câteva dintre aspectele pe care Helena le percepea pentru prima dată în viața amplificându-I dorința de a se retrage din nou în munți. După ce interesul mass mediei pentru povestea sa a scăzut simțitor, Helena a reușit să-și construiască o viață personală sub o altă identitate. În Upper Peninsula, deși o zonă cu dificultăți economice, reușește să clădească o afacere care asigură un venit constant pentru ea, soțul ei și cele două fetițe ale sale. Tot ce reușise să clădească în anonimat s-a prăbușit în clipa în care a aflat că tatăl său și răpitorul mamei sale a evadat din închisoare ucigând doi gardieni. A intuit că ea este ținta pe care Regele Mlaștinii o urmărește astfel că decide să-l întâmpine pregătită. Reacțiile emoționale ilogice la gândul întâlnirii cu tatăl său o determină să-și riște nu doar căsnicia ci și viața fiicelor sale, din dorința de a pune capăt acestei hăituiri. Va reuși oare să-și întreacă în agilitate și intuiție maestrul fără a pierde tot ceea ce iubește?
