Exclusă și stigmatizată.Cui îi vine radul? de Luigi Pirandello
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Pirandello se înscrie... printre creatorii eroului contemporan ca dimensiuni psihologice și morale. ... Alături de Unamuno, Proust și Joyce, Pirandello a sondat, în primele decenii ale veacului nostru, în adâncul sufletului omenesc, distrugând mitul fals al unității lui psihice și morale... - Ileana Berlogea
Fragment din cartea “Exclusă și stigmatizata” de Luigi Pirandello: "Un alt pumn de noroi. Iarăși persecuție, de departe. Iarăși calomnii și mojicii. Marta se ridică de pe scaun, tremurând de mânie și de dispreț, cu ochii fulgerând de ură. Nevinovată, deoarece s-a apărat cu lipsa ei de experiență de o ispită, în ciuda dovezii infidelității ei: drept răsplată, infamia; drept răsplată, condamnarea oarbă din partea tatălui! și toate consecințele acesteia considerate apoi drept o vină a ei: dezechilibrul material, ruina, mizeria, viitorul distrus al surorii: și apoi din nou infamia, ultragiul public al unei muItimi întregi lipsită de milă, față de o femeie singură, bolnavă, îmbrăcată în negru. Voise să se răzbune cu demnitate, să iasă din rușinea nedreaptă prin propria ei inteligență, prin studiu, prin muncă? Ei bine, nu! Comportându-se cu umilință, a fost ultragiată; cu mândrie, insultată cu calomnii. Și aceasta, ca răsplată a victoriei! Și amărăciuni, nedreptăți și existența aceea goală pentru ea, expusă la poftele oribile ale unui monstru, la delicatele, timidele dorințe ale unui sărman spirit, la semețele lașitați ale celuilalt: pietre, spini pretutindeni, pe drumul acela departe de viață. A fost brusc trezită de două bătăi în ușă. Și vocea Măriei: - La masă, Marta. - Cină, chiar acum? Încă nu se dezbrăcase. Cum să ia masa acum, și cum să se ascundă de mama ei, de soră? Se dezbrăcă repede, repede. Intrând, nu-și scoase de pe cap nici pălăria. Se spală pentru a-și răcori ochii și fața înroșită. - O bunătate! - spunea Măria, așezată la masă, în aburul plăcut care-i venea din castron. Și mama începu să-i depene tot ceea ce făcuse ea și Maria, în timpul acelei ploi neașteptate, sus, pe terasă, pentru a salva florile. "Va crede acum că monstrul acela este amantul meu! E capabil!" se gândea Marta, după cină, închisă în camera ei. Și își spunea sieși chiar așa: amantul meu, deoarece tot astfel soțul îi inventase pe un altul, pe celălalt! Dar cât de dezonorantă i se părea acum această vorbă, referitoare la Falcone! Voia deci să înceapă o nouă răzbunare, exasperat de disprețul ei?"
