Exercițiul autobiografic al unui coach sistemic

Coaching-ul a fost cândva domeniul celor puțini privilegiați, sau poate rezervat ca instrument pentru a fi folosit în cazuri de remediere. Cu toate acestea, atât industria coaching-ului, cât și organizațiile s-au maturizat și acum coaching-ul este văzut din ce în ce mai mult ca o modalitate de a obține o schimbare substanțială și susținută. În calitate de coachi, suntem într-o poziție unică pentru a influența gândirea organizațională - pentru a străpunge conștiința organizațională.   Să fie clar. Atunci când mă prezint în viața de zi cu zi și atunci când îmi spun aici propria poveste sau îmi scriu autobiografia, este vorba în principal de un exercițiu de autojustificare. Este povestea mea așa cum vreau eu să mi-o spun. Acest exercițiu e util în măsura în care, mai întâi în fața unei foi albe, apoi în numeroasele mele recitiri, nu mă aflu decât în fața propriei persoane.   Bineînțeles, atunci când un client vorbește cu el însuși, singur, fără alt martor, nu putem susține că este vorba cu adevărat de coaching. El are nevoie de acea ureche care să-l asculte, de acel altcineva.   Exercițiul autobiografic în general și, aici, în mod special, ține mai degrabă de un proces care constă în a susține că primul semn de respect pe care îl putem acorda celuilalt este să îi dăm cuvântul și apoi să îl ascultăm, lăsându-l să se definească prin propriile cuvinte, așa cum dorește, în propria-i realitate, pentru a-l permite să-și contureze propriul univers și să-și explice propria finalitate. Traducere din limba franceză de Adelina Bocancea.